4 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 17:33
No menu items!

Cât mai costă pe piața neagră un pașaport fals

spot_img

Procurorii DNA i-au pus sub acuzare pe Ioan Sergiu Sonea și Daniela Ivan, pentru trafic de influență și uz de fals, în legătură cu emiterea unor pașapoarte falsificate.

pasaport_73901300

Anchetatorii au stabilit că Ioan Sergiu Sonea i-a cerut unei persoane 28.000 de euro pentru a-i aduce 8 pașapoarte false. bărbatul s-a lăudat că are influență asupra unor funcționari cu atribuții în emiterea pașapoartelor. Ca să fie crezut, Ioan Sergiu Sonea s-a oferit să obțină un prim pașaport fals, pentru care a primit de la persoana respectivă suma de 3.500 euro, ca primă tranșă din suma de bani total pretinsă.

De asemenea, el a impus ca, odată cu furnizarea dovezii că se bucură de influență asupra funcționarilor menționați, în vederea obținerii de pașapoarte false, să primească și o a doua tranșă din suma pretinsă, și anume, 2.000 de euro, precum și jumătate din prețul a 5-7 pașapoarte false, pe care inculpatul a promis că le va obține.

Anchetatorii susțin că Ioan Sergiu Sonea a fost ajutat de Daniela Ivan, în sensul că aceasta i-a remis un pașaport falsificat, pe care Sonea i l-a dat unei persoane, în vederea trecerii frauduloase a frontierei. Pașaportul falsificat avea aplicată fotografia persoanei respective, dar datele de identitate aplicate pe document erau ale unei persoane fictive.

Cei doi sunt urmăriți penal sub control judiciar.

S.M.