Istoria este imprevizibilă. Cine ar fi ghicit, acum 20 de ani, că Primul amendament, care garantează dreptul la liberă exprimare, va deveni desuet pentru stânga liberală, explică, pentru Wall Street Journal, un profesor de literatură rusă american, expert în literatura lui Fyodor Dostoievski, Anton Cehov și Lev Tolstoi.
„Obișnuiam să-mi fac studenții să râdă dându-le un citat dintr-un cetățean sovietic cu care am discutat la un moment dat. El mi-a spus: <<Sigur că avem libertate de exprimare. Doar nu le permitem oamenilor să mintă”. Studenții mei râdeau atunci. Acum nu o mai fac.”
Newsweek a tradus analiza profesorului Saul Morson, care evită să aprecieze asupra deznodământului protestelor americane, dar evocă puternicele similitudinile.
„Protestul violent și intelighenția
Asemănările dintre revoltele din această săptămână și cele din Los Angeles din 1992 sunt evidente. Ambele au fost prilejuite de imagini video îngrozitoare și ambele au împărțit națiunea pe linii partizane și ideologice. Diferențele dintre cele două evenimente sunt tot mai revelatoare.
Violența din 1992 a avut loc după un verdict al instanței; bătaia și arestarea lui Rodney King se întâmplaseră cu mai mult de un an înainte.Revoltele din acest an au venit la câteva zile de la uciderea lui George Floyd de către ofițerii din Minneapolis.
Revoltele din 1992 s-au limitat în mare parte la zonele sărace și din clasa muncitoare din Los Angeles. Săptămâna aceasta s-au văzut în toată America, iar în Los Angeles, New York și în alte părți, revoltații au vizat străzi bogate și cartiere.
Dar poate cea mai izbitoare diferență este raționalizarea și, uneori, încurajarea violenței de către elitele de stânga: glorificarea distrugerilor, demonizarea polițiștilor și a admiratorilor clasei de mijloc, promovarea vandalismului.
Simțul revoluției și al războiului de clasă a fost peste tot săptămâna aceasta: elitele de stânga și subclasele s-au așezat împotriva proprietarilor de magazine mici burghezi; elita și cei pe care pretind că îi reprezintă împotriva tuturor celorlalți.
(…)Pentru mine sunt uimitoare asemănările cu Rusia de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, când practic întreaga clasă educată simțea că trebuie doar să fie împotriva regimului, să adopte un comportament revoluționar.”
Membrii „Intelighenției” credeau în ateism, revoluție și, după caz, în socialism sau anarhism.
„Ideea era că, devreme ce stăpâneau conceptele teoretice, erau superiori din punct de vedere moral și ar trebui să fie la conducere, deoarece lumea practicienilor, în opoziție cu teoreticienii, era fundamental greșită.
Deci, ideologia, parte componentă din educația dvs., vă face să gândiți că este justificat să luați puterea pentru că ea este în prezent în mâna unor persoane nepotrivite.
Ar justifica acest tip de activitate prin faptul că oamenii greșiți au puterea și ar trebui să o aveți voi. Nu simțiți că sunteți parte din establishment.”
Societatea americană, modelată de creștinismul protestant și dominată de un fel de liberalism de stânga evanghelic, umanitar, ar putea cădea vreodată în barbarismul Revoluției Ruse?
Nu suntem și noi, americanii, vulnerabili în fața violenței absolute?
„Nu știu”, răspunde dl. Morson după o lungă pauză. „Nu știu dacă asta înseamnă că oamenii nu vor ajunge atât de departe precum au mers cei din Rusia, sau dacă vor fi mai puțin rezilienți la ea”.
Pericolul începe, crede el, când problemele sociale și politice complexe nu mai pot fi dezbătute.
„Intri într-o situație revoluționară pentru că oamenii nu mai pot auzi”, spune el.
Poate exista un dialog pe întrebări importante sau există doar un singur răspuns pentru fiecare întrebare importantă?
Oamenilor le este frică să spună: „Ei, da, dar nu este chiar atât de simplu”?
Când vă aflați în situația asta vă îndreptați către un stat în care doar o parte are întotdeauna dreptate sau către o dictatură. Dacă o tabără greșește întotdeauna, iar o tabără are întotdeauna dreptate, de ce să nu o păstrăm doar pe cea din urmă?”
Morson vorbește cu convingere despre pericolul „segregării ideologice”.
„Pentru albi a fost foarte ușor să creadă lucruri rele despre negri în condițiile în care nu i-au întâlnit niciodată. Când albii trăiesc alături de negri realizează că nu sunt mai răi decât ei. Segregarea ideologică este prezentă în ambele părți. Fiecare tabără o caricaturizează pe cealaltă.”