Proprietarii de imobile profită din plin de festivalul Untold, care va avea loc în acest an în perioada 8-12 august. Unii sunt deciși să obțină pentru patru zile banii de chirie pentru un an întreg.
O femeie din Cluj își închiriază apartamentul pe durata celor 4 zile pe care are loc festivalul Untold pentru suma de 38.000 de lei.
Apartamentul închiriat pentru aproape 8.000 de euro are o singură cameră, o baie și o bucătărie și o suprafață de 40 mp. Conform anunțului postat până de curând pe Booking.com, apartamentul este situat la 3,7 kilometri de centrul orașului și are un rating excelent de 9.8, din 115 recenzii.
Potrivit Știri de Cluj, prețul imens nu a fost un impediment, iar apartamentul s-a închiriat în doar câteva ore de la postarea anunțului.
Clienți s-au găsit și pentru alte apartamente similare închiriate pentru sume asemănătoare. Un apartament în Parcul Rozelor a fost închiriat pentru 34.000 de lei, tot pe parcursul celor 4 zile ale festivalului.
Adina Bucur