-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:48
No menu items!

Cât a alocat România pentru gestionarea crizei umanitare a refugiaţilor ucraineni

spot_img

Consilierul de stat Mădălina Turza a anunţat, vineri, că, până acum, în România au fost alocate 565 de milioane euro pentru gestionarea crizei umanitare a refugiaţilor ucraineni, iar 200 de milioane euro au venit de la parteneri internaţionali.

„Tot acest efort umanitar şi de coordonare şi răspuns are în spate şi o cifră care vine deopotrivă de la bugetul de stat şi de la agenţiile ONU şi partenerii internaţionali. Este o cifră estimată pe baza raportărilor care se află încă în derulare şi vorbim de peste 565 de milioane de euro alocaţi răspunsului crizei umanitare a refugiaţilor doar în România, din care aproximativ 200 de milioane de euro vin de la partenerii noştri internaţionali, respectiv agenţiile Naţiunilor Unite. Avem peste 3 milioane de cetăţeni ucraineni care ne-au trecut graniţele. Avem în acest moment puţin peste 100.000 de cetăţeni ucraineni, stabiliţi temporar la noi în ţară, din care peste 47.000 sunt copii, 103.000 sunt deja înregistraţi cu o formă de protecţie temporară în România şi puţin peste 4.000 au solicitat azil la noi în ţară”, a explicat Mădălina Turza la prezentarea Raportului privind eforturile şi realizările României în domeniul asistenţei umanitare a refugiaţilor, al drepturilor copilului şi al altor categorii vulnerabile pe anul 2022, care a avut loc, vineri, la Palatul Victoria în prezenţa premierului Nicolae Ciucă.

Ea mai precizat că, în efortul umanitar de anul trecut au fost implicate peste 300 de organizaţii neguvernamentale, care s-au aflat deopotrivă la punctele de trecere a frontierei, dar şi în interiorul României unde ajută refugiaţii.

Totodată, consilierul de stat a subliniat că a fost alcătuit un plan de acţiune împreună cu MAI, în care peste 3.600 de ofiţeri de poliţie au fost dislocaţi şi se află în continuare în zona punctelor de trecere a frontierei, iar 31 de experţi FRONTEX li s-au alăturat acestora.

                                                                                                                 Adina Silav