4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:55
No menu items!

Cât a ajuns să coste să stai cu cearșaful pe o plajă privată din Mamaia. „La banii ăștia, mai bine îţi închiriezi o cameră de hotel”

spot_img

Pentru a putea descuraja practica utilizării cearșafului pe plajă, administratorii de plaje de pe litoralul românesc au pus taxă pentru închirierea zonei unde turistul vrea să se așeze.

Turiștii care merg în Mamaia nu se pot așeza pe plajă fără să plătească, atât pentru un șezlong, cât și pentru o bucată de nisip unde să-ți așezi cearșaful de acasă.

Pentru închirierea unui loc pentru cearșaf, cu mărime 1.4 x 2 metri, în fața șezlongurilor tariful este chiar și de 200 ron/zi sau 1.500 euro/sezon.

„Plaja şi restaurantul complexului sunt destinate exclusiv rezidenţilor şi invitaţilor acestora. Tariful solicitat pentru amplasarea cearşafurilor în alte zone decât cea alocată acestora este menit să descurajeze comportamentul clienţilor din afara complexului care se aşază cu cearşaful în faţa primului rând de umbrele, nu în zona alocată acestora, conform legii”, este explicația unui complex din Mamaia, potrivit de ziare.com.

Toți administratorii sunt obligați să împartă plajele în porțiuni. Una pentru turiștii care vor să stea pe cearșaf şi una pentru șezlonguri. 30% din plaja pe care o administrează trebuie să rămână neocupată de șezlonguri, astfel încât doritorii să își poată întinde cearșaful sau prosopul în voie. Însă această porțiune de plajă este gratuită, aceștia neavând voie să perceapă vreo taxă pentru ea. 

„Dacă cearşaful este aşezat în zona plajei cu destinaţie comercială închirierii de şezlonguri cu siguranţă poate percepe tarif. E clar că vorbim de un tarif descurajator, mă gândesc că nimeni nu…. la banii ăștia mai bine îţi închiriezi o cameră de hotel”, a transmis Horia Constantinescu, şef ANPC. 

                                                                                                                   Adina Silav