1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:31
No menu items!

Caseta „Inima Reginei Maria” rămâne la Castelul Peleș

spot_img

Caseta de argint în care se află inima Reginei Maria va face parte din colecția publică a Muzeului Național „Peleș”.

Guverul răsunde, astfel, printr-o hotărâre, solicitării Muzeului Peleș, care a cerut ca anul acesta, când se împlinesc 140 de ani de la nașterea Reginei Maria (29 octombrie 1875), caseta să treacă din administrarea Muzeului Național de Istorie a României în administrarea Muzeului Național „Peleș”.

În anul 1933, când și-a întocmit testamentul, Regina Maria a cerut ca, după moartea ei, inima să îi fie depusă în capela pe care o construise pe malul mării de la Balcic, iar corpul să fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeș.

După moartea Reginei, la 18 iulie 1938, Regele Carol al II-lea, împreună cu fiul său Mihai, au îndeplinit dorința testamentară a Reginei Maria. Inima Reginei a fost așezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată și ornamentată cu pietre prețioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela Stella Maris, la Balcic.

După cedarea Cadrilaterului, în 1940, caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic de către principesa Ileana și așezată la Castelul Bran, într-o capelă ridicată după modelul celei de la Balcic.

În 1974, casetele au fost transferate, împreună cu alte bunuri culturale, în administrarea Muzeului Național de Istorie a României.

S.M.