4 C
București
joi, 19 decembrie 2024 - 12:02
No menu items!

Casele de pariuri îi dau „finaliști” la prezidențiale pe Ciolacu și Ciucă. Cum s-au modificat cotele candidaților înainte de alegeri

spot_img

Casele de pariuri îl dau în continuare pe Marcel Ciolacu favorit în primul tur al alegerilor prezidențiale. Pentru prima dată însă, liderul PSD nu mai este urmat de Mircea Geoană, ci de liderul PNL, Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu are cea mai mică cotă, de 1,44, ceea ce îl plasează în fruntea preferințelor la casele de pariuri.

Nicolae Ciucă este plasat al doilea în preferințe, cu o cotă de 3,33, cu șanse mai reduse comparativ cu Ciolacu, însă un candidat considerat cu șanse semnificative.

Asta în timp ce Mircea Geoană a trecut acum, cu mai puțin de două săptămâni înainte de alegeri, pe locul al treilea, cu o cotă de 5,55, arătând că pariorii îi acordă și acestuia o posibilitate relevantă de succes.

George Simion are o cotă de 8,88, iar Elena Lasconi de 9,99, fiind printre candidații cu cote moderate.

Pentru turul II al alegerilor prezidențiale, Marcel Ciolacu are o cotă de 1.02, iar locul următor loc este disputat în continuare de Nicolae Ciucă și George Simion cu cotă egală, de 2,25.

În privința partidelor care vor obține cel mai mare număr de voturi la alegerile parlamentare, PSD este cotat cu 1,12, PNL cu 7,00, AUR cu 10 și USR cu 30.

Cotele sunt ajustate de casele de pariuri în funcție de mai mulți factori, cum ar fi sondajele de opinie, evoluția campaniei, dezbaterile publice sau schimbările în preferințele alegătorilor.

Potrivit ultimului sondaj, publicat duminică, finala prezidențială ar urma să fie disputată de Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă.

                                                                                                              Adina Bucur