4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 20:02
No menu items!

Casa Regală, anunț de ultimă oră despre starea de sănătate a Regelui Mihai

spot_img

Starea generală de sănătate a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o „scădere semnificativă a rezistenţei”, se arată într-un comunicat de presă remis, luni dimineaţa, de Biroul de presă al Casei Regale.

„Principesa Moştenitoare Margareta s-a întors în Elveţia, pentru a fi alături de Regele Mihai”, potrivit comunicatului de presă.
Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu au revenit în Elveţia duminică seara, la reşedinţa privată a Majestăţii Sale‬.

„Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat şi prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenţei. În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestăţii Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui şi pentru a primi sfatul lor în circumstanţele actuale”, anunţă Casa Regală.

Regele Mihai s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al lui Carol al II-lea şi al soţiei sale, Elena a Greciei, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.
Regele Mihai I este singurul fost şef de stat în viaţă din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1992 Regelui Mihai i s-a permis să-şi viziteze ţara cu prilejul Sărbătorilor Pascale. Vizita a avut loc în perioada 25-27 aprilie, iar sosirea Regelui la Bucureşti a scos în stradă mai mulţi oameni decât în oricare alt prilej din istoria României.
Speriaţi de uriaşul val de simpatie cu care a fost întâmpinat Regele, puterea de atunci i-a interzis acestuia accesul în ţară pentru încă cinci ani.

Abia în 2001, Familia Regală şi-a stabilit reşedinţa în ţară, la Palatul Elisabeta.

Regele Mihai a cunoscut-o pe principesa Ana de Bourbon-Parma la Londra, în 1947, când a participat la căsătoria principesei Elizabeth a II-a a Marii Britanii cu principele Philip, duce de Edinburgh.

Regele Mihai I şi pricipesa Ana de Bourbon-Parma, care a devenit, astfel, regina Ana, s-au căsătorit pe 10 iunie 1948, în Grecia, la invitaţia regelui Pavlov şi a reginei Frederica ai Greciei. Căsătoria lor a durat până la decesul Reginei, în 2016.

Regele Mihai I şi Regina Ana au cinci fiice: Principesa Moştenitoare Margareta, Principesa Elena, Irina Walker, Principesa Sofia şi Principesa Maria.