6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:14
No menu items!

Cartelul ALFA amenință cu mitinguri de protest

spot_img

Confederaţia Naţionala Sindicală Cartel ALFA va organiza mitinguri de protest în toată ţara, în perioada 2-4 octombrie, între orele 15.00 şi 18.00, se spune într-un comunicat al confederaţiei.

Sindicaliștii cer guvernului să modifice de urgență Legea dialogului social, să realizeze privatizări care să asigure păstrarea activităţii şi a locurilor de muncă, să deblocheze posturile din sectorul bugetar, să oprească privatizarea  companiilor strategice, să creeze locuri de muncă, să crească valoarea salariului minim pentru 2013 la cel puţin 850 lei, să modifice și să aplice legea salarizării unice pentru bugetari şi să aboge imediat actele normative care eşalonează până în 2016 plata drepturilor salariale câştigate în instanţă.

Toate aceste revendicări sunt restanțe din cadrul negocierilor cu guvernele anterioare cabinetului Ponta. În urma negocierilor tripartite (guvern-patronate-sindicate) de peste vară se decisese ca aceste  modificări să fie făcute până pe 6 septembrie, dar nu s-a întâmplat așa.

În ultimul an, protestele confederaţiilor sindicale au fost modeste şi limitate la nivel local. Liderii sindicali au acuzat guvernele Boc și Ungureanu că supun  presiunilor și că vor să elimine dialogul social ca formulă de negociere a revendicărilor sindicale.  Acum, sindicaliștii sunt nemulțumiți și de guvernul Ponta.

Comitetul director al Cartelului Alfa anunţase pe 10 septembrie că va declanța protestele pe 24 septembrie în mai multe reşedinţe de judeţ însă confederația  a trebuit să amâne acţiunile de amploare din cauza slabei reacţii din teritoriu, sindicaliştii mulţumindu-se să picheteze sediul instituţiilor guvernamentale.

Manifestaţiile de protest se vor desfăşura astfel: marţi, 2 octombrie, în Buzău, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Iaşi, Neamţ, Olt, Satu Mare, Suceava, Vâlcea; miercuri, 3 octombrie, în Alba, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Bihor, Dolj, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa Sălaj, Sibiu; joi, 4 octombrie, Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Bucureşti, Braşov, Călăraşi, Cluj, Caras-Severin, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Prahova, Teleorman, Tulcea, Timiş, Vaslui, Vrancea.