-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:38
No menu items!

Carne de cal din România, vândută de francezi pe piața britanică

spot_img

Agențiile de presă internaționale au dezvăluit că firma franceză Comigel a procesat carne de cal din România, pe care a vândut-o drept carne de vită pe piața din Marea Britanie. Potrivit Daily Telegraph, firma franceză a fost în centrul unui scandal acum doi ani, când produsele sale au fost suspectate că sunt contaminate cu bacteria E.coli. Carnea de cal importată din România a fost procesată la o uzină a Comigel din Luxemburg și apoi vândută drept carne de vită în marile lanțuri de magazine din Marea Britanie, inclusiv Tesco și Aldi. Presa britanică scrie că unele produse semipreparate, cum ar fi lasagna cu marca Findus, conținea carne de cal în totalitate. Autoritățile din Marea Britanie și Franța au deschis anchete în acest caz, în care este implicată și firma Spanghero, înființată în anii 70 de doi frați francezi, foști rugbiști.

‘Am identificat firma care a livrat carnea de cal, aceasta fiind Spanghero. Carnea de cal, potrivit acestora, provenea de la un producător român care folosea un abator în care erau sacrificate și vite și cai’, a spus ministrul francez al Agriculturii, Stephane Le Foll. El a precizat că este inacceptabil ca produsele din carne de cal să fie vândute cu eticheta de carne de vită. E.S.