-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:56
No menu items!

Carmen Dan s-a întâlnit cu veteranii de război cărora le-a transmis respectul său, vorbind și despre cei care „nu știu ce este onoarea de militar”

spot_img

Ministrul de interne Carmen Dan s-a întâlnit, marți, la sediul ministerului, cu veteranii de război ai tsructurilor de ordine publică.

Ministrul le-a mulțumit veteranilor și le-a transmis un mesaj de respect, dar a ținut să facă o referire discretă la scandalul din aceste zile provocat de șeful DGA, Cătălin Ioniță, vorbind despre cei care „nu știu ce este onoarea de militar”.

„În ciuda multor aspecte, la ordinea zilei, care ne pun în antiteză, astăzi m-am bucurat să fiu împreună cu oameni cu adevărat verticali, chiar dacă sunt aduși de spate din cauza venerabilei lor vârste și nu fără coloană vertebrală așa cum sunt alții care nu știu ce este onoarea de militar.

Da, a fost o încântare să-i revăd, în apropierea zilei lor, pe veteranii de război ai Ministerului Afacerilor Interne și pe văduvele sau urmașii celor care nu mai sunt.

Întâlnirea de astăzi ține de respectul pentru înțelepciunea, credința, modestia și solidaritatea lor.

Respectul nostru, dragi veterani, este pentru ceea ce ați fost, sunteți și veți rămâne pentru noi! Am convingerea că respectându-ne eroii, soldații, veteranii, ne respectăm pe noi înșine ca națiune, ca popor, ca români.

Mă înclin cu respectul cuvenit pentru jertfa tinereții dumneavoastră, pentru suferința îndurată pe front, pentru felul în care ați știut să vă creșteți urmașii în spiritul iubirii de țară și de neam.

Din nefericire, în zilele noastre se adâncește parcă din ce în ce mai mult prăpastia dintre generații, iar copiii noștri aproape că nu mai cunosc adevărata istorie și drumul pe care s-au jertfit strămoșii noștri pentru a ajunge ca țara noastră să fie liberă, democrată, cu fruntea sus printre țările lumii.

Recunosc că avem o vină pentru că nu am știut să ținem legături mai strânse cu veteranii noștri, din păcate din ce în ce mai puțini la număr și trebuie să ne străduim să îndreptăm acest lucru.

Acum, în prag de sărbători vreau să urez tuturor dragilor noștri veterani multă sănătate și putere și vă promit că ne vom revedea mai des!”, a declarat Carmen Dan.

Andrei Tudor