-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:27
No menu items!

Carlos Şacalul, teroristul de casă al regimului Ceauşescu, rămâne închis tot restul vieţii

spot_img

Miercuri, 26 iunie, temutul terorist venezuelean  Ilich Ramirez Sanchez, alias Carlos, a fost condamnat  la închisoare pe viaţă, cu alţi 18 ani de siguranţă pentru patru atentate comise în Franţa acum 30 de ani. Aceasta a fost pedeapsa maximă şi este identică cu condamnarea pronunţată în primă instanţă, tot în Franţa, în decembrie 2011. Germana Christa Frohlich,  absentă şi judecată pentru doar unul dintre aceste atentate, a fost achitată.

Carlos, în vârstă de 63 de ani, este închis în Franţa de aproape 20 de ani după arestarea sa în Sudan de către poliţia franceză în august 1994. Acesta ispăşeşte deja o pedeapsă de închisoare pe viaţă pronunţată în 1997 pentru uciderea a trei bărbaţi, dintre care doi poliţişti, la Paris, în 1975. De data aceasta, a fost judecat pentru că a organizat patru atentate cu explozibil, care s-au soldat cu 11 morţi şi aproape 150 de răniţi, pe strada Marbeuf din Paris, într-un tren Paris-Toulouse, un TGV Marsilia-Paris şi în gara Saint-Charles din Marsilia, în 1982 şi 1983.

Conform procurorilor, aceste atentate au avut ca scop obţinerea eliberării partenerei germane a lui Carlos, Magdalena Kopp şi a elveţianului Bruno Breguet, arestaţi la Paris în februarie 1982 cu arme şi explozibili asupra lor.

Unealtă a Securităţii
Grupul lui Carlos, avîndu-și la începutul anilor ’80 cartierul general la Budapesta, a fost în raporturi strânse cu Direcția de Informații Externe de la București: Regimul lui Ceauşescu se folosea de serviciile teroristului pentru acțiuni împotriva unor importanţi disidenţi români și a postului de radio Europa Liberă.Conform unor documente declasificate ale unor servicii secrete est-europene, într-un proces-verbal al unor convorbiri între liderii unor astfel de structuri din Ungaria și Cehoslovacia, din 1981, se afirma, textual, că analiza activităților lui Carlos demonstrează: „cooperarea strînsă dintre grupul terorist și autoritățile din Ministerul de Interne al Republicii Socialiste România. România a furnizat organizației teroriste „Brațele Revoluției Mondiale” arme, explozibili, pașapoarte pentru țările Pactului [de la Varșovia] și instrucție militară. Pentru a plăti aceste favoruri, Carlos a promis să organizeze atacuri teroriste împotriva emigranților români ce trăiesc în Europa. Ca o dovadă că ia în serios această înțelegere, Carlos a executat atacuri cu bombă împotriva unor cetățeni români din Paris, la 5 februarie 1981, inclusiv în apartamentele scriitorului român Nicolae Penescu, dl. Răuță și dl. Chescu, un emigrant român ce trăiește la Köln. In cursul fiecăruia din aceste atacuri, au fost detonați explozibili, iar oamenii au fost răniți.”

Biografia unui terorist celebru
S-a născut la 12 octombrie 1949, la Caracas, fiu al unui avocat  bogat, simpatizant al Partidului Comunist Venezuelan.
La doar 17 ani, Ilici Sancheza aderat la Mişcarea Studenţilor Comunişti. În 1968 şi-a început studiile la Moscova, unde s-a înscris la cursurile Universităţii „Patrice Lumumba”, studii pe care însă nu a mai apucat să le termine.

La începutul anilor ’70 a fost reţinut şi anchetat de autorităţile sovietice pentru participarea sa la un atac încheiat prin devastarea Ambasadei Libanului din Moscova, iar ceva mai târziu a fost expulzat din URSS. După o scurtă perioadă de timp petrecută în Berli­nul de Est s-a stabilit în Liban, la Beirut. În 1972  s-a mutat la Londra, unde s-a înscris la London School of Econo­mics (Şcoala de Economie Politică).

Ştia să facă impresie bună şi să se impună. Era un tip solid solid, înalt de peste 1,90 m, cu înfăţişare specific latino-americană, subliniată de tenul măsliniu, faţa rotundă şi părul negru. Alături de limba spaniolă vorbea curent franceză, engleză, germană, italiană, rusă şi arabă.

Ştefan Tănăsescu