Miercuri, 26 iunie, temutul terorist venezuelean Ilich Ramirez Sanchez, alias Carlos, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, cu alţi 18 ani de siguranţă pentru patru atentate comise în Franţa acum 30 de ani. Aceasta a fost pedeapsa maximă şi este identică cu condamnarea pronunţată în primă instanţă, tot în Franţa, în decembrie 2011. Germana Christa Frohlich, absentă şi judecată pentru doar unul dintre aceste atentate, a fost achitată.
Carlos, în vârstă de 63 de ani, este închis în Franţa de aproape 20 de ani după arestarea sa în Sudan de către poliţia franceză în august 1994. Acesta ispăşeşte deja o pedeapsă de închisoare pe viaţă pronunţată în 1997 pentru uciderea a trei bărbaţi, dintre care doi poliţişti, la Paris, în 1975. De data aceasta, a fost judecat pentru că a organizat patru atentate cu explozibil, care s-au soldat cu 11 morţi şi aproape 150 de răniţi, pe strada Marbeuf din Paris, într-un tren Paris-Toulouse, un TGV Marsilia-Paris şi în gara Saint-Charles din Marsilia, în 1982 şi 1983.
Conform procurorilor, aceste atentate au avut ca scop obţinerea eliberării partenerei germane a lui Carlos, Magdalena Kopp şi a elveţianului Bruno Breguet, arestaţi la Paris în februarie 1982 cu arme şi explozibili asupra lor.
La începutul anilor ’70 a fost reţinut şi anchetat de autorităţile sovietice pentru participarea sa la un atac încheiat prin devastarea Ambasadei Libanului din Moscova, iar ceva mai târziu a fost expulzat din URSS. După o scurtă perioadă de timp petrecută în Berlinul de Est s-a stabilit în Liban, la Beirut. În 1972 s-a mutat la Londra, unde s-a înscris la London School of Economics (Şcoala de Economie Politică).
Ştia să facă impresie bună şi să se impună. Era un tip solid solid, înalt de peste 1,90 m, cu înfăţişare specific latino-americană, subliniată de tenul măsliniu, faţa rotundă şi părul negru. Alături de limba spaniolă vorbea curent franceză, engleză, germană, italiană, rusă şi arabă.
Ştefan Tănăsescu