3.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024 - 1:58
No menu items!

Carla Bruni, soţia fostului președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, pusă sub acuzare „Asociere în vederea comiterii de infracţiuni în grup organizat”

spot_img

Carla Bruni-Sarkozy a fost inculpată marţi în anchetele de la Paris privind retractarea, în 2020, a intermediarului Ziad Takieddine care l-a acuzat pe Nicolas Sarkozy că şi-a finanţat campania prezidenţială din 2007 cu fonduri libiene, scrie AFP, transmite Agerpres.

La finalul unui interogatoriu în faţa a doi judecători de instrucţie financiară, soţia fostului preşedinte francez a fost pusă sub acuzare pentru „tăinuire a influenţării martorilor (Ziad Takieddine)” şi „asociere în vederea comiterii de infracţiuni în grup organizat”, în acest caz, „inducerea în eroare a magistraţilor care trebuiau să se pronunţe în informaţia judiciară referitoare la suspiciunile de finanţare libiană a campaniei electorale”, a indicat o sursă judiciară.

În schimb, ea a fost plasată sub statutul mai favorabil de martor asistat pentru asociere în grup organizat în vederea coruperii personalului judiciar din Liban.

Carla Bruni-Sarkozy „a fost plasată sub control judiciar cu interdicţia de a intra în contact cu toţi protagoniştii din acest caz, cu excepţia lui Nicolas Sarkozy”, a precizat sursa judiciară, citată de AFP.

Fostul şef al statului este acuzat că şi-a finanţat campania electorală cu ajutorul unui comision confidenţial de 50 de milioane de euro primit din partea lui Muammar Gaddafi, comision obţinut în cadrul unui contract prin care Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet.

Sarkozy aşteaptă să fie judecat la începutul anului viitor pentru deturnare de fonduri publice, corupţie pasivă şi finanţare ilegală a campaniei electorale, printre alte capete de acuzare din dosar.

D.Constantin