-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:26
No menu items!

Care sunt domeniile de investiţii profitabile în 2017 (Analiză)

spot_img

Economia românească va continua, în acest an, trendul pozitiv, iar investiţiile au şanse să le aducă profit celor care vor dezvolta afaceri mai ales în comerţ, construcţii, servicii, hoteluri şi restaurante, arată o analiză realizată de KeysFin privind perspectivele mediului de afaceri din 2017.

Potrivit datelor Keysfin, dintre cele 67.719 companii nou înfiinţate în ultimul an, cele mai multe (17.525) activează în comerţ, urmate de cele din servicii (7634 societăţi) şi construcţii (7208 firme). 

În topul celor mai atractive domenii de investiţii urmează transporturile şi serviciile de depozitare (5873 societăţi), industria prelucrătoare (4461), hotelurile şi restaurantele (4243) şi IT&C (3531). 

Potrivit analiştilor de la KeysFin, perspectivele investiţionale din acest an vor urma, în linii mari, tendinţele din 2016. Pe fondul majorărilor salariale şi al reducerii TVA, consumul rămâne principalul motor al economiei, chiar dacă avansul acestuia se va tempera faţă de 2016. În aceste condiţii, investiţiile în comerţ şi servicii vor fi, în continuare, cele mai atractive, având în vedere profitabilitatea peste media economiei”, spun experţii. 

De la comerţul cu alimente, băuturi şi tutun, la vânzările de încălţăminte şi îmbrăcăminte, există o paletă foarte largă de oportunităţi de investiţii. 2017 ar putea fi anul în care produsele chinezeşti nu vor mai avea acces aşa uşor pe piaţa europeană din cauza posibilelor politici vamale protecţioniste. Cine va ştii, de exemplu, să dezvolte o ofertă alternativă de produse de îmbrăcăminte şi încălţăminte, va avea succes la export”, au mai afirmat cei de la KeysFin. 

Un alt domeniu cu potenţial este cel al construcţiilor. Există încă o rată foarte bună de profitabilitate în acest domeniu, având în vedere cererea de apartamente din marile oraşe, raportată la ofertă. Principala provocare în acest sector o va reprezenta Programul Prima Casă. Dacă statul îşi va limita garanţiile, iar băncile vor regândi condiţiile de finanţare, dinamica acestui domeniu ar urma să fie afectată”, spun specialiştii. 

Investiţiile din construcţii vor atrage, în continuare, interes şi în zona serviciilor. Datele financiare ale firmelor care activează în domenii conexe serviciilor, care vizează amenajările interioare (mobilă, electronice, instalaţii sanitare etc.) indică o profitabilitate peste medie, astfel că afacerile din acest sector, alături de cele din zona de servicii comunitare (alimentaţie publică, centre de reparaţii, coafor etc.) vor continua să fie în vizorul investitorilor. 

Un alt domeniu investiţional important îl reprezintă agricultura. 2016 a fost cel mai bun an pentru producţia agricolă din ultimii 10 ani, iar 2017 este posibil să depăşească acest nivel. Există încă destul de multe terenuri agricole unde pot fi dezvoltate exploatări agricole cu o profitabilitate foarte bună, atât pe plan local cât şi pe plan extern”, spun analiştii. 

INFOGRAFIC-KEYSFIN-1

Printre domeniile care au generat interes în rândul investitorilor în 2016 s-au mai aflat business-urile din turism, consultanţă, software şi inginerie. Afacerile din turism au înregistrat o profitabilitate semnificativă, ca urmare a condiţiilor geopolitice. Litoralul dar şi staţiunile montane au atras un număr record de turişti, în condiţiile în care alte destinaţii, precum Turcia şi Grecia, au avut de suferit”, spun experţii. 

Tot un potenţial ridicat îl are şi sectorul IT&C, mai cu seamă că nu necesită investiţii iniţiale ridicate. „Internetul devine indispensabil. Tot mai mulţi români au înţeles avantajele serviciilor online, dovadă evoluţia firmelor care îşi desfăşoară afacerile pe web-ul românesc”. 

INFOGRAFIC-KEYSFIN-2

Cine riscă falimentul în 2017 

Deşi 2017 se anunţă un an bun pentru investiţii, riscurile nu trebuie neglijate. Potrivit datelor KeysFin, dintre cele 5929 de firme care se aflau în procedură de faliment la finele anului, cele mai multe erau în sectorul construcţiilor, urmate de cele din comerţul alimentar şi transporturi. „Chiar dacă banii circulă mai repede în comerţ şi stocurile sunt mai mici, concurenţa rămâne acerbă. Datele statistice arată că cele mai multe firme aflate în faliment la sfârşitul anului trecut erau unităţi mici, SRL-uri cu un singur spaţiu comercial, cu un volum de activitate redus, magazinele de cartier.”, explică analiştii KeysFin. 

Un alt aspect interesant, care reiese din statistica KeysFin, este că cele mai multe societăţi comerciale care ajung în procedură de faliment au, în medie, între 7 şi 9 ani de activitate. Astfel că, atunci când vreţi să semnaţi un contract cu o firmă, este esenţial să vă uitaţi pe evoluţia indicatorilor financiari. „Calitatea rezultatelor financiare trebuie să primeze la semnarea unui contract”, afirmă cei de la KeysFin.

Informaţiile din materialul de mai sus sunt culese din barometrul privind starea business-ului romanesc, un proiect dezvoltat de KeysFin prin analiza datelor financiare privind societăţile comerciale şi PFA-urile active din Romania.

Olimpia Diaconiuc