-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:57
No menu items!

Care sunt cele 2 măsuri propuse de Alexandru Rafila pentru valul 5 al pandemiei de COVID-19

spot_img

Noul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, joi, că pregătirile pentru valul cinci al pandemiei de COVID-19 reprezintă una dintre prioritățile mandatului său. 

Medicul a declarat că pregătirile pentru următorul val al pandemiei trebuie să înceapă de urgență, pentru ca efectele să fie diminuate. 

Dezvoltarea sistemului de asistenţă medicală ambulatorie şi creşterea capacităţii de testare sunt două măsuri absolut necesare, pentru că ele pot duce la controlul pandemiei şi pot evita o mortalitate excesivă, cum s-a întâmplat în acest val patru.

Din păcate, lumea se duce foarte târziu la medic şi aşa apar complicaţii foarte greu de gestionat”, a spus, joi, noul ministru al Sănătăţii.

Întrebat cum va creşte capacitatea de testare, Alexandru Rafila a precizat că se gândeşte la implicarea mai activă a medicilor de familie. „În primul rând, să găsim o parte din centrele de vaccinare care să facă şi testare, prin fluxuri separate. Apoi, trebuie încurajată testarea prin medicii de familie. Orice persoană simptomatică are acces la testare gratuită”, a explicat, joi, Alexandru Rafila.

În opinia lui, una dintre ideile pentru a promova efectuarea testelor de salivă în rândul părinților sau profesorilor este realizarea unor filmulețe în care specialiștii să explice practic cum se fac acestea. El a precizat că se oferă voluntar pentru video demonstrativ.

Noul ministrul al Sănătății a dat asigurări și că salariile medicilor vor fi plătite la timp, în cursul lunii decembrie:

„Din păcate, lumea se duce foarte târziu la medic, când apar complicații și sunt foarte greu de gestionat în spital. În județul Argeș, din 20 de decese la domiciliu, 14 erau din cauza COVID-19, oamenii nu erau nici măcar testați, lucrul ăsta trebuie să îl oprim. Trebuie ca o parte din centrele de vaccinare să facă și testare și pe de altă parte prin medicii de familie. Vorbim de testare gratuită pentru persoanele cu simptome. Trebuie să fie și bani pentru că se impune orice fel de efort bugetar ca să controlăm pandemia înainte să apară complicații și decese.

Am o idee și vreau să o pun în practică personal, nu trebuie o instruire extrem de complex dar trebuie să facem niște filme constructiv-educative care să arate cum se fac aceste teste în mod real, mă ofer voluntar. Toată lumea poate să învețe extrem de rapid cum se fac testele de salivă corect (…)Salariile medicilor vor fi plătite la timp în cursul lunii decembrie. (…)Se impune starea de alertă în continuare, dacă ne uităm la ce este în țările din jur, dar să ne amintim că am avut stare de alertă și în vară, când nu s-a luat nicio măsură”, a declarat Alexandru Rafila înaintea ceremoniei de învestire de la Cotroceni.

Raluca Dan