-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

Care sunt candidaţii PSD la Bucureşti

spot_img

PSD Bucureşti  a aprobat lista candidaţilor la parlamentare. „S-a aprobat o listă, în ordine alfabetică, pentru toţi cei care vor fi posibil candidaţi la Cameră şi la Senat. Sunt 26 de propuneri pentru cele 20 de locuri pe care le avem – 18, de fapt, ale PSD, ţinând cont că două sunt la UNPR”, a anunţat Vicepreşedintele partidului  Marian Vanghelie.  El a precizat că din listă fac parte cei care şi-au depus dosarele, în condiţiile în care toată lumea a fost apreciată pentru activitatea pe care a avut-o. „Sunt oameni şi din organizaţii, sunt şi personalităţi. Am împuternicit conducerea Bucureştiului să stabilească cu conducerea naţională – dintre cele 26 – cele 18 care vor rămâne pe listă”, a spus Vanghelie.Cea care  a prezentat lista aprobată de consiliul PSD Bucureşti a fost Ecaterina Andronescu.

Aşadar, pe listă îi găsim pe Larisa Antipa, Nicolae Bănicioi, Doina Burcău, Dumitru Chitiţă, Dan Mircea Popescu, Dan Tudorache, Bogdan Diaconu, Graţiela Drăghici, Gabriel Ispas, Bogdan Mihăilescu, Oana Niculescu, Alin Petrache, Gabriela Podaşcă, Georgian Pop, Rodica Nassar, Daniel Spatariu, Tudor Tănăsescu, Violeta Tudorie, Ionuţ Vulpescu, reprezentând propunerile PSD Bucureşti pentru colegiile de deputaţi. În ceea ce priveşte propunerile pentru Senat, acestea sunt: Titus Corlăţean,Florian Popa, Gabriel Mutu, Anne Jugănaru, Cătălin Croitoru, Ecaterina Andronescu. „Vom decide în următoarea perioadă fiecare persoană pe ce colegiu va candida”, a anunţat  Andronescu. În Bucureşti există 40 de colegii. USL va avea candidaţi în toate cele 40 de colegii, împărţiţi astfel: 20 pentru ACS PSD-UNPR şi 20 pentru PCD PNL-PC. PSD va ceda două colegii UNPR, în timp ce PNL va ceda cinci colegii PC. (C.C)