-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 11:39
No menu items!

Care sunt beneficiile orezului brun şi negru?

spot_img

Care sunt beneficiile orezului brun şi negru?

Orezul integral conţine nutrienţi în starea sa naturală, neprocesată. Stratul exterior maro este folosit la obţinerea uleiului comestibil, care este mult mai sănătos decât cel din floarea-soarelui, pentru că scade numărul trigliceridelor. Orezul brun este tratament naturist pentru scăderea colesterolului şi a glicemiei, previne cancerul mamar şi de colon, combate obezitatea, stimulează metabolismul, menţine sănătatea cardiovasculară şi reduce stresul, fiind tonic cerebral. Orezul brun este net superior celui alb, prin conţinutul de complex vitaminic B, vitamina E, cupru, fier, niacină, fosfor, potasiu, zinc, fibre, acizi graşi esenţiali nesaturaţi şi minerale, care întăresc organismul. Magneziul reduce simptomele astmului, frecvenţa migrenelor, riscul infarctului şi al atacului cerebral şi scade tensiunea arterială. Manganul ajută sănătatea oaselor, sintetizează colesterolul şi acizii graşi. Seleniul protejează celulele de radicalii liberi şi reglează funcţionarea tiroidei.

O alta cereală cu adevărat deosebită este orezul negru, hrănitor şi bogat în fier. Acesta conţine antioxidanţi, vitamina E, fibre şi are calităţi anti-inflamatorii, anti-îmbătrânire, menţine sănătatea, previne şi tratează afecţiuni cardiace, cancer, diabet, hipertensiune şi Alzheimer. Fiert, îşi schimbă culoarea în purpuriu închis şi are gust plăcut cu aromă de nucă. Poate fi combinat cu legume şi alte cereale. În evul mediu, acesta era foarte greu de obţinut, fiind extrem de preţuit şi protejat, chiar ţinut ascuns în Asia. În China antică, oamenii de rând nu aveau voie să-l consume, deoarece se considera că prelungeşte viaţa şi era rezervat exclusiv împăratului şi familiei regale. Oricine fura un bol de orez negru era condamnat la moarte.

C.N.