3.2 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 13:13
No menu items!

Care sunt activele de investiții cele mai expuse la conflictul din Orientul Mijlociu

spot_img

Intensificarea luptelor în Orientul Mijlociu aduce noi scenarii în prim-plan, cu un risc suplimentar de escaladare și incertitudine sporită înaintea alegerilor din noiembrie din SUA, iar investitorii se confruntă acum cu noi întrebări, arată Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul companiei de investiții XTB România.

”O largă porțiune a piețelor de materii prime, acțiuni și titluri de datorie ar putea cunoaște o pronunțată creștere a volatilității, într-o eventuală accelerare a luptelor, în timp ce băncile centrale din SUA, zona Euro și China s-au angajat, cu diverse grade de fermitate, într-un proces de relaxare a condițiilor monetare”, potrivit unei analize publicate de XTB România.

Nu este clar care vor fi pașii în conflictul dintre Iran și Israel, cu aliații săi, în regiune. Dar există o serie de scenarii aplicate sectoarelor economice sau tipurilor de active:

  • Petrolul Brent a avansat cu peste 10% de la minimul din 1 octombrie până vineri dimineața. Un atac asupra instalațiilor petroliere era greu de imaginat cu doar câteva săptămâni în urmă, acum fiind, însă, în ”tărâmul posibilităților” teoretic avute în vedere de trader. Petrolul este atât unul dintre cele mai sensibile barometre ale perioadei cât și variabila cheie pentru economia globală, tensionată de fragmentări multiple și cu presiuni în segmentul industrial.
  • Aurul și argintul au rămas în zona maximelor istorice. Aurul pare a se departaja de alte instrumente, aflat într-o secvență de trend ascendent susținut atât de motorul de incertitudine geopolitică cât și de trendul de scădere a dobânzilor
  • Bursele americane au fost marți pe scădere, dar se păstrează într-o regiune înaltă
  • Unele titluri din sectorul de apărare, de ambele părți ale Atlanticului, au fost redescoperite de investitori. Lockheed Martin a avansat cu 4,5%, L3Harris Technologies cu 3,5% și RTX cu 2,7% săptămâna aceasta, în timp ce Rheinmetall a crescut cu 6,9%. În Italia, Finmeccanica a avansat cu 1,1%. Sectorul nu a răspuns uniform la știri, titluri precum General Dynamics în SUA sau Dassault și Safran în Europa înregistrând scăderi. Titlurile din sectorul militar ar fi între primele care apar pe radar, în momente tensionate geopolitic, în ciuda aparentei ”blazări” a reacțiilor unora dintre ele. Este posibil ca titluri cu reacții inițiale puternice precum Rheinmetall sau Lockheed Martin să continue să beneficieze de interesul investitorilor distribuit pe un orizont relativ mai lung de timp.
  • Bitcoin a pierdut teren, cu scăderi de 6,5% între luni și vineri dimineață. În privința Bitcoin, e posibil ca nevoia de lichiditate să genereze un apetit pentru marcarea profiturilor, în special pe termen scurt, în cazul unui atac direct și de amploare asupra Iranului sau, anticipativ, în cazul unei lovituri mai puternice decât cele 200 de rachete lansate marți dinspre Iran către Israel. Cu toate acestea, tendința pe termen mediu ar putea fi, ulterior, reorientată favorabil.

”O perioadă de fluctuații largi, peste medie, pare a fi scenariul principal pe orizontul apropiat, în timp ce o escaladare care să aibă efect asupra livrărilor de petrol ale Iranului ar putea împinge petrolul Brent la cotații de trei cifre. Ipoteza aceasta rămâne pentru moment, în estimarea noastră, a fi doar scenariul secundar, nu prima variantă ca probabilitate, dar peisajul geopolitic foarte dinamic poate aduce schimbări rapide”, subliniază consultantul de strategie XTB România.

T. S.