-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:00
No menu items!

Care ne este cifra norocoasă în 2013?

spot_img

Care ne este cifra norocoasă în 2013?

Pentru a vedea ce ne rezervă anul 2013, trebuie să adunăm ziua și luna nașterii cu cifra 6, reprezentativa anului 2013, astfel încât să obținem o singură cifră în final.

Anul Personal 1 este încărcat și ocupat cu multe proiecte, dar bogat. Ceea ce plantăm în acest an, va rodi în următorii ani. Se arată schimbări în peisaj, responsabilități în plus, dar, cu calm, echilibrul se va restabili. Transformările și provocările nu sunt dramatice, dacă avem încredere de sine. Este o etapă firească a vieții, care va produce rezultate pozitive și diverse oportunități. În primul trimestru, vom cunoaște persoane interesante, care ne energizează și ne impulsionează.

Anul Personal 2 este preponderent emotional, inedit și plin de romantism, cu parteneriate și asocieri profesionale și sociale, cu schimbări radicale în plan personal. Ne putem îndrăgosti de un străin și ne putem muta împreună cu acesta în altă țară, ceea ce nu ar fi ușor, dar prietenii și noul mediu social prielnic ar înlesni adaptarea. Este important să nu respingem schimbarea și să nu uităm că fericirea depinde de cooperare.

Anul Personal 3 nu va fi ușor, dar va aduce realizări și împliniri și va fi încununat de succes. Indiferent de modul de manifestare, creativitatea și exprimarea de sine ajută. Abilitățile și talentele creative ating apogeul, dacă ne stabilim prioritățile și inițiem procesul de schimbare începând cu propria persoană. Să acceptăm oportunitățile ivite, să profităm de ele, chiar dacă ne este teamă de schimbare sau de pierderea controlului. Ar fi bine să nu inițiem drumuri noi, ci să continuăm ce am început în anii anteriori.

Anul Personal 4 va fi ideal pentru a scăpa de resentimente și emoții negative, pentru a ajunge la pace cu noi înșine și cu deciziile anterioare, dacă reușim să ne desprindem de trecut, de neînțelegerile și problemele cauzate de anii anteriori. Va fi un an inspirational, care ne va purta către noi înălțimi și noi decizii, în special în privința propriilor sentimente. Este foarte posibilă căsătoria, exact așa cum am visat, chiar dacă ne este greu să acceptăm.

Anul Personal 5 aduce o energie agitată și neliniște în plan sentimental, dar în plan profesional va fi minunat – pozitiv și vibrant. Se ivesc excelente oportunități de avansare și progres în plan profesional, ceea ce întărește statutul de independență. Dacă avem un job nesatisfăcător financiar, vom avea numeroase prilejuri pentru schimbarea jobului și pentru aprofundarea cunoștințelor profesionale. Putem schimba domeniul sau orașul de reședință. Sunt încurajate și favorizate cunoașterea, educația, călătoriile, aventura, socializarea și experiențele noi. Sensibilitatea emoțională din prima parte a anului este înlocuită, în a doua jumătate a anului, de energie și efervescență emoțională.

Anul Personal 6 aduce maturitate emoțională, înțelegere și putere de decizie – este momentul hotărâtor pentru viitor. Responsabilizarea devine cuvântul preponderant, iar majoritatea acțiunilor au în vedere familia, prietenii și persoanele dragi. Nu sunt excluse compromisurile și sacrificiile, dar într-un mod domestic și liniștit. Vom încerca să reparăm greșelile din trecut, să facem lucrurile corect și just, ceea ce poate însemna, fie căsătorie, fie divorț sau noi parteneriate în afaceri.

Anul Personal 7 nu va fi spectaculos din punct de vedere financiar sau sentimental, dar va fi unul al introspecției și al implicării, al revelației și al timpului de calitate, important din punct de vedere al dezvoltării spirituale și personale. Avem multe de învățat și e bine să fim atenți și la ceea ce se-ntâmplă în jurul nostru, nu doar în interior. Trebuie să luăm atitudine și să avem încredere în noi înșine, în posibilitățile noastre, deoarece destinul nu este totul. Pot apărea obstacole în calea evoluției noastre, iar determinarea și curajul ne sunt puse la încercare. Inevitabilul trebuie înfruntat și e bine să mizăm pe intuiție mai mult decât pe rațiune. Va fi un an prielnic educației, învățării, cercetării.

Anul Personal 8 aduce roadele anilor precedenți. În funcție de acțiunile anterioare și de eforturile investite în muncă până acum, vom avea un an prosper material sau un an dificil. Chiar dacă ne va solicita la maximum simțul practic, va fi un an al finalizării și al recompensei, al recunoașterii, al promovării, al avansării și al îmbunătățirii situației financiare. Spre sfârșitul anului, vom simți progres material, dar se cere precauție în acțiuni și atenție la starea de sănătate.

Anul Personal 9 va fi prielnic familiei, iubirii, relațiilor și ajutorului acordat celorlalți – un an al curățeniei și al purificării; un an în care trebuie să lăsăm trecutul acolo unde îi este locul. Trebuie să ne deschidem către noi începuturi și să ne lărgim orizonturile. În plan sentimental, este momentul ideal pentru a lega relații pe termen lung și pentru a găsi persoana meritată, care ne iubește cu adevărat. Nu este momentul potrivit pentru căsătorie și se recomandă să așteptăm anul următor. Va fi un an antrenant, cu multe evenimente sociale, cu urcușuri și coborâșuri. Lucrurile avansează rapid dacă suntem implicați într-o relație și, către sfârșitul anului, se prevede aducerea pe lume a unui copil.

C.N.