1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:53
No menu items!

Care este starea de sănătate a copiilor din Călărași intoxicați cu antibiotic. Procurorii au deschis dosar penal

spot_img

Cei șase frați din Călărași, cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, internaţi în Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București, unde au transportați de urgență marți în urma unei intoxicații cu un antibiotic pentru tuberculoză, sunt în stare stabilă și nu prezintă complicații.

La Spitalul „Grigore Alexandrescu: din Bucureşti au ajuns cinci fete, cu vârste cuprinse între 5 şi 16 ani, şi un băiat de 13 ani.

”Sunt stabili. Fără complicaţii. Sunt sub tratament cu antidot – vitamina B6”, au transmis oficialii unităţii medicale.

Între timp, procurorii s-au sesizat din oficiu şi au deschis dosar de cercetare penală in rem pentru vătămare corporală din culpă.

Anchetatorii au stabilit că minorii au luat un medicament pentru tuberculoză, care le fusese prescris de către medicul specialist, dar fără a fi respectată doza stabilită.

Mama acestora le-ar fi administrat greșit medicamentul și le-ar fi dat într-o zi doza pentru o lună.

                                                                                                                  Adina Silav