5.2 C
București
vineri, 15 noiembrie 2024 - 6:56
No menu items!

Care este principala cauză de deces la populația sub 40 de ani

spot_img

Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă principala cauză de deces la populaţia cu vârste de sub 40 de ani şi este totodată cea mai frecventă cauză de handicap permanent la cei care au supravieţuit unui astfel de traumatism

tanar-batut ambulanta

Concluzia aparține Societății de Neurologie, care a constatat, de asemenea, că numărul traumatismelor de acest fel este în creştere din cauza mai multor factori, de la dezvoltarea industriei auto şi modul în care evoluează tehnologia în transport până la înmulţirea accidentelor domestice.

Din datele pe care le avem, putem spune că în Europa incidenţa oscilează între 1,4 milioane şi 1,6 milioane, majoritatea victimelor ajungând să fie tratate în regim de urgenţă. De fapt, traumatismele cranio-cerebrale – TCC – reprezintă principala cauză de deces la populaţia tânără, cu vârste de sub 40 de ani. Totodată, TCC constituie cauza a aproximativ două treimi din decesele post-traumatice fiind şi cel cel mai frecvent generator de handicap permanent post-traumatic.

prof. dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România

Specialiştii atrag atenţia că toţi pacienţii cu TCC sever şi 75% dintre cei care au suferit o formă medie de astfel de traumatism rămân cu dizabilităţi fizice şi psihice.

Astfel, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 11,5 milioane de europeni care au supraveţuit unui traumatism cranio-cerebral prezintă dizabilităţi fizice sau tulburări cognitive şi emoţionale.

În Europa, anual, circa 245.000 de persoane sunt spitalizate cu astfel de traumatisme, iar 66.000 dintre acestea mor din cauza complicaţiilor. Şi în România, numărul cazurilor de traumatisme cranio-cerebrale este în creştere: 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, România înregistează, anual, peste 60.000 de noi cazuri de TCC, iar la fiecare opt minute un român suferă un traumatism cranio cerebral.

Studiile recente arată că există o legătură directă între condiţia socială şi producerea unui traumatism cranio cerebral. Cele mai multe dintre victimele traumatismelor sunt persoanele cu un venit scăzut şi o condiţie socială mai modestă, starea materială fiind considerată un factor de risc pentru traumatismul cerebral. Incidenţa TCC la bărbaţi este mai mare decât cea în rândul femeilor.