-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:17
No menu items!

Care este funcția principală a căscatului

spot_img

Funcția principală a căscatuui ar fi menținerea temperaturii optime a creierului

 cascat

Căscatul ar putea avea drept funcție principală menținerea creierului la o temperatură optimă, potrivit rezultatelor unui studiu american, informează Le Figaro.

Potrivit unui studiu coordonat de Andrew Gallup de la departamentul de psihologie al SUNY College at Oneonta din SUA, și publicat în revista Physiology&Behavior, deschiderea intempestivă a gurii ar fi un mecanism de reglare a temperaturii creierului.

Studiul, efectuat asupra unui eșantion de 120 subiecți un experiment la temperaturi și în anotimpuri diferite, are la bază caracteristica de „acțiune contagioasă” a căscatului la oameni, și a constat în a prezenta unor trecători imagini cu persoane căscând. Apoi, aceștia erau întrebați de câte ori ei înșiși au reprodus acest reflex în timpul vizionării imaginilor.

Rezultatele au arătat că, în timpul vizionării imaginilor, o proporție semnificativ mai mare de trecători au „cedat” vara și nu iarna imboldului de a căsca , confirmând astfel ipoteza lui Gallup privind reglarea termică a creierului: atunci când temperatura exterioară se apropie sau o depășește pe cea a corpului uman, căscatul are tendința să fie contraproductivă în optica răcirii cerebrale; atunci când temperatura exterioară este foarte scăzută, o prea mare răcire ar fi de asemenea nefastă. Între cele două limite, există o fereastră statistică ce se potrivește subiectului de cercetare al lui Gallup.

Ipoteza promovată de Gallup de mai mulți ani este respinsă de o parte din „comunitatea mică” a specialiștilor în căscat, doctorul Olivier Walusinski, medic de familie, fiind de părere că „încă nu a fost descoperită adevărata cauză. În opinia mea, căscatul este un stimulator al vigilenței. Se cunoaște de o manieră mai generală că acesta este un comportament universal la vertebrate, comportament care poate fi asociat unor fenomene metabolice de alternanță între starea de trezie și somn, precum și de reglare a senzației de sațietate”, subliniază Olivier Walusinski.

C.A.