1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:43
No menu items!

Care este cea mai mare temere a românilor legată de războiul din Ucraina

spot_img

Cea mai mare temere în ceea ce priveşte războiul din Ucraina este creşterea preţurilor pentru 37,9% dintre români, pe locul al doilea situându-se ”atacarea de către Rusia a unor ţări membre NATO” – 30%, iar 20,3% spun că nu au nicio temere legată de acest subiect, relevă datele unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. 

La întrebarea ”Cine credeţi că este principalul vinovat de declanşarea războiului din Ucraina?”, 49,2% dintre respondenţi au indicat Rusia, 16,6% – SUA, 7% – Ucraina, 5,2% – NATO, 2,6% – UE, iar 19,4% nu ştiu sau nu răspund.

În ceea ce priveşte câştigătorul războiului din Ucraina, 39,4% consideră că Ucraina va fi câştigătoare, iar 29,6% cred că războiul va fi câştigat de Rusia.

De asemenea, 64% dintre cei chestionaţi afirmă că soluţia pentru oprirea războiului este ca Rusia să se retragă şi să returneze Ucrainei teritoriile ocupate, iar 24,1% optează pentru varianta în care Ucraina ar trebui să facă anumite concesii Rusiei.

La capitolul ”Temeri privind războiul din Ucraina”, cei mai mulţi, 37,9%, au indicat creşterea preţurilor şi a costului vieţii, procentul fiind mai mic decât în luna martie, când 44,3% aveau această preocupare. Pe locul al doilea se situează posibilitatea ca Rusia să atace ţări membre NATO, variantă luată în calcul de 30% dintre cei chestionaţi, faţă de 27,6% în martie. Numărul celor care nu au nicio temere legată de conflictul din Ucraina reprezintă 20,3%, în creştere faţă de luna martie, când era 14,2%. Cei care se tem de creşterea numărului de refugiaţi reprezintă 7,5%, în scădere fafaţă de luna martie, când era 11,5%.

                                                                                                                 Adina Silav