- Sorin Roșca Stănescu
Este mult timp de când am informat opinia publică că autoritățile statului român vor fi puse la zid. Pentru o dublă crimă. Pentru tortură. Și pentru minciună, la înalt nivel. Oficială. Și, iată, s-a întâmplat. Mai mult chiar. Începem, după zece ani, să recunoaștem adevărul. România suferă astfel o dublă lovitură. Cine răspunde?
Din nou ne aflăm într-o situație tipică, în care a fost săvârșită o crimă, în acest caz, o dublă crimă, și, încă, nu-i vedem pe cei responsabili chemați în fața legii. Și au trecu zece ani. Faptul că pe teritoriul României, cu acordul autorităților de la București, s-au săvârșit acte de tortură împotriva unor oameni, este, în sine, o faptă de natură criminală. Aspru pedepsită după normele Codului Penal românesc, vechi și nou, precum și după toate normele internaționale. Să nu uităm că statul nostru, prin reprezentanții săi, a semnat toate tratatele internaționale împotriva torturii, angajându-se ferm să se abțină de la orice fel de asemenea fapte. Și, evident, complicitatea la tortură este și ea incriminată, în același mod, atât de legile naţionale, cât și de legislația internațională. După cum, de mult timp, am atras atenția, iată, scadența a sosit. România a fost dovedită ca făcându-se complice la tortură și, în același timp, autoritățile de la București, de la cel mai înalt nivel, au fost dovedite drept mincinoase și complice la această infracţiune.
Sunt silit să deschid o paranteză. Pentru a preciza că, de mai mulți ani, oficialii Uniunii Europene au primit informații, conform cărora România și-a încălcat propria lege, precum și Convenția internațională împotriva torturii, asigurând pe teritoriul ei locații în care au fost aduse persoane bănuite de terorism, care au fost torturate, pentru a li se smulge declarații. Acest fapt s-a petrecut din simplul motiv ca în Statele Unite, ca și în România, legea interzice, atât reținerea, fără vreo hotărâre judecătorească, a unei persoane, cât și torturarea acesteia, iar autoritățile de acolo s-au străduit să-și respecte propriile legi, externalizând faptele de încălcare a acestora. Nu au putut să o facă în Marea Britanie sau în Germania sau în Franța sau în Italia sau în Canada, adică acolo unde există aliați importanți în lupta împotriva terorismului, dar care reprezintă democraţii autentice, care funcționează în respect față de legile interne și internaționale. Și atunci, autoritățile de la Washington, respectiv reprezentanții principalului serviciu secret de acolo, CIA, au identificat verigile slabe. Între acestea, România și Polonia. State yesmene, cel puțin la acea dată. După ce, în urmă cu mai mulți ani, Uniunea Europeană s-a sesizat, au început presiunile asupra statelor membre, pentru ca, cel puțin, faptele să fie recunoscute și asumate. România a dezinformat. Afirmând, oficial și în mod repetat, că pe teritoriul acestui stat nu au existat nici sedii destinate torturii și nici acte de tortură. Mai târziu, informațiile de care a dispus Comisia Europeană au devenit mai precise, fiind nominalizate două state: România și Polonia. În cele din urmă, Polonia a recunoscut. România, nu. Mai mult decât atât. A fost alcătuită o comisie parlamentară de anchetă, condusă de doamna Norica Nicolai, care, în baza informațiilor primite de la serviciile secrete, a confirmat minciuna. A oficializat-o. În sensul că, România nu a încălcat legile. Și totul s-a dovedit o minciună grosolană. Cum?
Am scris câteva editoriale pe această temă. Anunțând, din timp, mai întâi că la Washington, Congresul Statelor Unite desfășoară o anchetă împotriva CIA, legată tocmai de actele de tortură și, apoi, că există probe indubitabile că România s-a făcut complice, că a participat la asemenea fărădelegi și că a mințit, afirmând contrariu. Și nici măcar în aceste condiții, de la București, nu a venit vreo reacţie.
Au trecut luni bune de când Congresul Statelor Unite și-a dat verdictul. De când, în documente oficiale, România este făcută răspunzătoare. Și nici măcar în aceste condiţii, nu s-a produs ieșirea din minciună și din complicitate.
Este o rușine pentru această țară. Dincolo de crima propriu-zisă, de cinismul greu de imaginat dovedit de câteva persoane responsabile, care au asigurat logistica pentru torturarea unor oameni, România își pierde onorabilitatea, dacă a avut-o vreodată, în fața unor state ale lumii cu care aspirăm să avem raporturi de la egal la egal. Suntem vinovați de crimă și de sperjur. Dar cine sunt, de fapt, responsabilii?
Primii responsabili, cei direcți, sunt cele câteva persoane de la vârful autorităților statului, care și-au dat acordul pentru fapta incriminată. Ei sunt, în ordine: Ioan Talpeș, în calitate de șef al Serviciului de Informații Externe, și Radu Timofte, în prezent decedat, în calitatea pe care a avut-o de director al Serviciului Român de Informaţii. Și, evident, vinovat este Ion Iliescu, care a fost președintele Consiliului Suprem de Apărare al Ţării. Aceștia, nu numai că au participat la o crimă, dar au încălcat și procedurile. Au luat o măsură care angajează, în mod major, statul român, fără acordul organului colectiv de deliberare și de decizie, respectiv Consiliul Suprem de Apărare al Ţării, și, evident, fără acordul Parlamentului. Sub motiv că acțiunea era ultrasecretă. Urmează, în ordine, ceilalți șefi ai serviciilor secrete, până la cei de astăzi. Dar să nu uităm nicio clipă că a existat un personaj, care în toate etapele, s-a aflat în epicentrul operațiunii. El se numește Florian Coldea. Să nu uităm, de asemenea, că după Ion Iliescu, președinte al României și șef al Consiliului Suprem de Apărare al Ţării a fost Traian Băsescu, care și el se face la fel de vinovat în cealaltă infracțiune, cea de dezinformare a opiniei publice interne și externe și de construire a unei minciuni grosiere, servită autorităților Uniunii Europene. Și, unde mai pui că a fost mințit Parlamentul, în plenul său, după ce a fost mințită, tot de către oficiali ai statului român, comisia specială de anchetă instituită pentru investigarea acestei crime. Și această dezinformare ar trebui pedepsită tot conformă legilor în vigoare. Iar vinovaţii sunt, în mod cert, responsabilii principalelor două servicii secrete.
Și, în raport cu grozăvia acestor fapte, la ce asistăm astăzi, urmărind reacțiile, descoperim o altă față oribilă a aceleiași medalii. Pupincuriştii Serviciului Român de Informații, ofițerii acoperiți din presă și din societatea civilă, agenții de influență SRI și SIE au fost puși în mișcare și încearcă să deturneze acest urât scandal, în două direcții. Aud afirmați conform cărora Moscova lui Putin este vinovată pentru compromiterea României, iar nu românii care au încălcat legile. Și că Ion Iliescu a recunoscut, în cele din urmă, pentru Der Spiegel, faptele, pentru a susține demersurile lui Putin de compromitere a Statelor Unite. Nu este doar o simplă imbecilitate o asemenea teză. Ea reprezintă un act incredibil de viclenie și de murdărie. Și, în al doilea rând, vezi Doamne, recunoscând, în fine, o parte din adevăr, prin intermediul presei germane, România ar deveni complice cu Germania într-o pretinsă luptă a Germaniei împotriva Americii. Altă tâmpenie.
Eu sper, totuși, că aceste fapte oribile să fie demantelate. Sper, ca de la cel mai înalt nivel, statul român, să-și asume, pe deplin, răspunderea pentru faptele abominabile săvârșite de reprezentanții săi. Și ca vinovații să fie pedepsiți. În frunte cu Florian Coldea. Care, iată, din nou şi din nou şi din nou, intră în cărți, acolo unde se săvârșesc ilegalități, abuzuri și unde se pun la cale adevăratele operațiuni anti-românești. Aștept un semn public, în acest caz, de la Klaus Iohannis.