1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:19
No menu items!

Care ar putea fi riscurile creșterilor salariale

spot_img

Un raport al ING Bank arată impactul majorărilor salariale

Salariu

Creşterile salariale mari, cum ar fi majorarea salariului minim, programată pentru luna ianuarie, i-ar putea afecta pe exportatori, prin reducerea competitivităţii pe pieţele externe. Totodată, ar putea avea un impact negativ asupra balanţei comerciale a ţării şi asupra leului, susțin specialiștii ING Bank România.

Deficitul balanţei comerciale a crescut, în prima jumătate a anului, la 3,3 miliarde de euro, după ce doar în luna iunie a urcat cu 29,4%, în contextul accelerării importurilor, mai rapid decât au avansat exporturile.

Ținând cont de condiţiile de pe piaţa muncii, reducerea TVA la alimente în iunie şi aşteptările pentru o scădere a TVA în ianuarie 2016, ar putea duce, pe termen mediu, la o creştere „solidă” a importurilor, se arată într-un raport al ING Bank.

În timp ce importurile au crescut anual cu 14,4% în luna iunie, exporturile au urcat cu 12,4%. Cererea pentru bunurile produse în România a fost bună, atât din statele membre UE, cât şi din cele din afara spaţiului comunitar.

Evoluţia bună a exporturilor „s-ar putea dovedi o excepţie”, în contextul înrăutăţirii încrederii consumatorilor în unele economii ale zonei euro în ultimele luni, dar şi al dificultăţilor unor parteneri comerciali importanţi din afara UE, notează banca.

Situaţia balanţei comerciale nu reprezintă motive de îngrijorare imediată, dar există riscuri pe termen mediu, potrivit ING Bank.

În primul rînd creşterile mari de salarii (inclusiv creşterile recente ale salariului minim, cu o majorare de 14,3% planificată pentru ianuarie 2016) lasă exportatorii vulnerabili, întrucât aceştia nu se pot adapta la fel de rapid prin creşterea preţurilor şi a productivităţii, în timp ce diminuarea competitivităţii ar influenţa negativ activitatea de export

ING Bank
raport

Afectarea balanţei comerciale ar avea impact negativ asupra leului, având în vedere şi planurile Rezervei Federale a SUA de a începe un ciclu de majorare a dobânzilor, care ar atrage fonduri importante din pieţele fiannciare emergente către active din SUA.

Salariul minim a fost majorat la 1 ianuarie anul acesta de la 900 lei la 975 de lei, în luna iulie am urcat la 1.050 de lei, iar în ianuarie anul următor ar urma să crească la 1.200 de lei.

Olimpia Diaconiuc