2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 5:44
No menu items!

Carbohidrații și masa musculară

spot_img

Carbohidrații (cunoscuți și ca zaharuri, făinoase și fibre vegetale) sunt compuși din carbon, oxigen și  hidrogen și reprezintă principala noastră sursă de energie.

Cu un conținut de 4 kilocalorii pe gram, carbohidrații sunt esențiali în buna funcționare a creierului, iar mușchii noștrii au nevoie de carbohidrați atunci când fac un efort intens, de exemplu, când ne antrenăm cu greutăți. În absența acestora, organismul epuizează glicogenul (o polizaharidă) din ficat, în aproximativ 18 ore. Glicogenul este rupt în glucoză, în situații de „criză”, fiind o rezervă de energie pentru organism.

Dacă dieta aleasă nu conține suficienți carbohidrați, organismul și-i va produce singur, folosind catabolizarea țesutului adipos (în primă fază). Ulterior, trece la proteine, în detrimentul creșterii masei musculare. Rezultatul va fi stagnarea sau chiar regresia dezvoltării masei musculare.

Carbohidrații sunt simpli și complecși. Cei simpli se găsesc în alimente precum mierea, dulciurile rafinate și sucuri, fiind rapid digerați și utilizabili imediat pentru energie. Acest tip de carbohidrați ridică rapid nivelul glicemiei (glucoza din sânge) fiind recomandați înainte de antrenament sau în timpul derulării acestuia. Carbohidrații complecși se găsesc în alimente precum cerealele integrale, legumele și fructele și necesită un timp mai îndelungat pentru a fi digerați, fiind desfăcuți până la forma de monozaharide, pentru a putea fi utilizați de celule. În acest fel, energia va fi eliberată treptat, ținând senzația de foame la distanță.

De reținut drept foarte important este următorul aspect. Carbohidrații, reprezentând aproximativ 50% din energia noastră, au un rol esențial în prevenirea catabolismului muscular (procesul prin care proteinele musculare sunt descompuse, aminoacizii fiind dirijați către alte organe și sisteme ale organismului). El este coșmarul tuturor culturiștilor. Un aport adecvat de carbohidrați va aduce o suficientă cantitate de calorii, care, la rândul ei, va determina secreția de insulină cu efectele benefice cunoscute.

Prin urmare, atenție sporită la dietă și la echilibul dintre proteine, carbohidrați și celelalte elemente constituente.

Pâna data viitoare, nu uitați să fiți ALWAYS FIT AND READY FOR FITNESS!

Lucian Mera