4.8 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 19:14
No menu items!

Caravana Cărții Științifice străbate Bucureștiul

spot_img

Caravana Cărţii Ştiinţifice, iniţiată şi organizată de către Editura Universităţii din Bucureşti (EUB), poposeşte joi, 1 noiembrie 2012,  în holul Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării la etajul 6 al Complexului Leul. Evenimentul este sprijinit de Sursa Zilei, ca partener media.

La întâlnirea cu viitorii jurnalişti, EUB va prezenta ultimele apariţii editoriale din domeniile filologie, filosofie, istorie şi, evident, jurnalism.

Cu acest prilej, EUB lansează, la ora 12.00, două lucrări importante din domeniul jurnalismului, lucrări coordonate de către profesor Daniela Rovenţa-Frumuşani: „Discourse Hypostases/Hypostases Discoursives” (Ipostaze discursive) și „Repere conceptuale şi perspective teoretice în Ştiinţele Comunicării. Studii doctorale – vol. 2/2012”.

„Sperăm că această privire (sociologică, politică, metodologică) asupra muncii, discursului şi situaţiei femeilor va contribui la aprofundarea cunoaşterii şi înţelegerii numeroaselor probleme privitoare la « lumea femeilor », precum şi la spulberarea a ceea ce Pierre Bourdieu numeşte violenţa simbolică…”, notează Daniela Rovenţa-Frumuşani într-unul din studiile publicate în primul volum.

În numărul 2 al revistei Repere conceptuale şi perspective teoretice în Ştiinţele Comunicării…, pot fi citite, printre altele, studiile: „Religie, comunicare şi mass-media…”, „Modele şi structuri constitutive ale documentarului”, „Direcţii contemporane în sociologia profesiilor”, „Comunicare online: de la comunicare impersonală la comunicarea de masă”.