Caravana Cărţii Ştiinţifice a Editurii Universităţii din Bucureşti (EUB) nu lipsește, anul acesta, de la Salonul de Carte de la Paris, ediţia a 33-a, unde România este invitată de onoare.
La acest eveniment mondial de mare însemnătate culturală, care se desfăşoară în perioada 22-26 martie 2013, Universitatea din Bucureşti este reprezentată de redactorul-şef al EUB, Alexandru Calmâcu, care va scoate din cufărul plin de cărţi, pentru cititorii francezi şi nu numai, opt titluri selectate riguros din domeniile filologie, istorie, jurnalism şi ştiinţele comunicării.
Cu acelaşi prilej, conducerea EUB va participa la întâlniri cu editori din alte ţări, prezenţi la Salonul de Carte, cu reprezentaţi ai bibliotecilor naţionale străine, precum şi cu oficialităţi politice şi culturale din Franţa şi România.
Destinul literaturii ştiinţifice, direcţiile literaturii române contemporane, raporturile oamenilor de ştiinţă şi ale scriitorilor cu istoria secolului trecut, legăturile ştiinţifice şi culturale cu Franţa, diaspora literară sunt doar câteva dintre temele care vor fi abordate în cadrul dezbaterilor.
Sursa Zilei
partener media al Editurii Universității București