Primul volum care prezintă imaginea femeii în mass-media şi în viaţa politică a fost lansat, astăzi, în cadrul “Caravanei Cărţii Ştiinţifice”, eveniment organizat de Editura Universităţii din Bucureşti (EUB).
“Este prima lucrare cu studii privind imaginea şi rolul femeii în mass-media şi în politică. Volumul reuneşte mai multe studii privind teoria presei, adaptarea unor modele occidentale în peisajul publicistic românesc. Cu toate acestea, modelul românesc constituie, în viziunea autorului, o bază foarte importantă de analiză şi comunicare”, a declarat pentru Ştirea Zilei redactorul şef al EUB, Alexandru Calmâcu. Întrebat cum explică preponderenţa persoanelor de sex masculin în funcţiile de conducere din presă, Calmâcu spune că femeile sunt prea delicate pentru profesosia de ziarist. “Nu este o discriminare, deoarece pe acest domeniu, latura masculină este mult mai agresivă decât cea feminină. În meseria de ziarist, sensibilitatea şi delicateţea nu prea fac casă bună”, a mai declarat Calmâcu.
“Sperăm că această privire (sociologică, politică, metodologică) asupra muncii, discursului şi situaţiei femeilor va contribui la aprofundarea cunoaşterii şi înţelegerii numeroaselor probleme privitoare la « lumea femeilor », precum şi la spulberarea a ceea ce Pierre Bourdieu numeşte violenţa simbolică…”, notează Daniela Rovenţa-Frumuşani într-unul din studiile publicate în volumul “Discourse Hypostases/Hypostases Discoursives”, lansat în cadrul Caravanei Cărţii Ştiinţifice. (Liviu Moşoiu)