-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:49
No menu items!

Carantină obligatorie pentru cei care călătoresc în Polonia. Sunt exceptate persoanele care au fost vaccinate anti – COVID

spot_img

Persoanele care sosesc în Polonia în perioada 28 decembrie 2020 – 17 ianuarie 2021, din toate statele membre UE, prin intermediul transportului organizat, cu avionul sau autocarul, trebuie să intre în carantină la o locație declarată la sosire, pentru o perioadă de 10 zile, cu suportarea cheltuielilor aferente de către persoanele în cauză, precizează Ministerul Afacerilor Externe.

În momentul intrării în Polonia, călătorii trebuie să spună autorităţilor de frontieră adresa la care vor efectua carantina obligatorie și vor lăsa un număr de telefon de contact.

Perioada de 10 zile de carantină va fi calculată începând cu ziua următoare intrării în acest stat.

Sunt exceptate de la obligativitatea intrării în carantină:

  • persoanele care se deplasează în Republica Polonă cu autoturisme personale (până la şapte locuri),
  • persoanele care au fost vaccinate pentru COVID-19,
  • elevii și studenţii,
  • anumite grupuri profesionale (marinari, personal aerian, militari, corp diplomatic, persoane care efectuează deplasări în cadrul activităţilor profesionale şi alte categorii),
  • cetăţenii şi rezidenţii statelor membre UE aflaţi în tranzit pe teritoriul Republicii Polone.

MAE precizează că, până pe 17 ianuarie, transportul feroviar internaţional de călători este suspendat.

Reguli generale în timpul carantinei:

  • persoanele în cauză nu pot părăsi locația unde efectuează carantina;
  • plimbarea animalelor de companie, deplasarea la magazin sau la medic sunt interzise;
  • în situația prezentării unor simptome specifice COVID-19 (stare de rău, febră, tuse, dificultăți de respirație), trebuie contactată o unitate
  • medicală (clinică) și stabilită o consultaţie prin telefon cu un medic generalist.