-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:54
No menu items!

Capitala și alte 16 județe sunt în scenariul roșu. 485 de pacienți, la Terapie Intensivă. Câți sunt vaccinați

spot_img

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 8.118 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 523 mai mult decât în ziua anterioară. 778 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 17 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.911.546 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 20.619 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.776.122 de pacienți au fost declarați vindecați.

În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 4.027, cu 380 mai mult decât în ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 485 de persoane, cu 11 mai mult decât în ziua anterioară. Dintre cei 485 de pacienți internați la ATI, 52 au certificat care atestă vaccinarea.

Din totalul pacienților internați, 338 sunt minori, 317 fiind internați în secții, cu 44 mai mult decât în ziua anterioară și 21 la ATI, cu 8 mai mult decât în ziua anterioară.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 11.362.576 de teste RT-PCR și 6.611.997 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 10.033 de teste RT-PCR (6.244 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.789 la cerere) și 24.284 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 60.000 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.738 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 64.083 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 31 de persoane.

Până astăzi, 59.257 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. Ultimele 24 de ore au fost raportate de către INSP 17 decese (9 bărbați și 8 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Dintre cele 17 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 la categoria de vârstă peste 80 ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Din totalul de 17 pacienți decedați, 11 au fost nevaccinați și 6 vaccinați. Pacienții vaccinați aveau vârsta cuprinsă între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 de ani și prezentau comorbidități.

                                                                                                                  Adina Silav