-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 1:39
No menu items!

Capitala, paralizată o zi întreagă. Angajații Metrorex fac grevă generală

spot_img

Sindicaliştii de la Metrou anunţă, joi, că au stabilit ca începând cu ziua de miercuri, 21 noiembrie, să declanşeze greva generală pe perioadă nedeterminată, între orele 4:00 – 16:00, subliniind că speră să fie dezamorsat conflictul colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile călătorilor.

„În urma intervenţiei administraţiei precum şi a interpretării Legii 62/2011, nu a fost însuşită ideea că activitatea metroului este o activitate continuă, aşadar suntem nevoiţi să amânăm greva propriu-zisă cu minim două zile. Astfel Consiliul General USLM a fost întrunit şi a hotărât continuarea conflictului colectiv de muncă prin greva generală începând cu ziua de miercuri, 21.11.2018, între orele 04.00-16.00, pe perioadă nedeterminată. Considerăm de asemenea că aceste două zile ajută la dezamorsarea conflictului colectiv de muncă pentru a evita neplăcerile publicului călător”, a transmis Ion Rădoi, preşedintele Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM), printr-un comunicat de presă.

Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) a declanşat o grevă de avertisment joi, între orele 04:00 – 06:00, iar, în această perioadă, trenurile de metrou nu au circulat.

Consiliul General al USLM a respins, la începutul săptămânii, ultima ofertă de creştere salarială lansată de Metrorex şi a decis să continue conflictul de muncă, anunţând că va declanşa greva de avertisment joi, între orele 4 şi 6 dimineaţa.

Acceptarea majorărilor salariale cerute de sindicaliştii de la Metrou, care au delanşat conflictul de muncă, ar duce la o creştere a preţului biletului la 4 lei, de la 2,5 lei pentru o călătorie, a declarat miercuri seara, ministrul Transporturilor, Lucian Şova. „Aşa ceva nu poate fi acceptat”, a spus ministrul, care i-a avertizat pe sindicalişti că fiecare oră care trece fără a fi semnat contractul colectiv de muncă înseamnă o scădere de un procent din majorările salariale convenite.

Şova îi acuză pe sindicalişti şi pe liderul sindical Ion Rădoi de şantaj. Ministrul a mai spus că Rădoi vinde sindicaliştilor iluzii, solicitând, în cadrul negocierilor, o creştere salarială de 42%. O asemenea creştere salarială este ilegală, susţine Şova, pentru că ar trebui corelată cu creşterea productivităţii.

Olimpia Diaconiuc