-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:08
No menu items!

Capitala bate toată țara la vaccinare. Clujul vine tare din urmă

spot_img

Bucureşti are cea mai bună rată de vaccinare depășind 30%. Capitala a trecut pe primul loc fiind urmată de judeţele Cluj, Timiş, Braşov, Sibiu, Constanţa, toate cu o rată de vaccinare peste media naţională, a anunţat, marţi, coordonatorul campaniei, medicul Valeriu Gheorghiţă.

„Am făcut o evaluare a ratei de acoperire vaccinală la nivel judeţelor. Municipiul Bucureşti, în momentul de faţă, este cu o rată de acoperire vaccinală de 31%, dacă comparăm cu rata de acoperire din celelalte judeţe, nu mă refer la municipii, este cea mai mare rată de acoperire vaccinală din ţară, urmat de judeţul Cluj cu 28%, Timiş – 22%, Braşov – 22%, Sibiu – 21%, Constanţa – 21%. Sunt primele şase judeţe cu o rată de acoperire vaccinală peste media naţională”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă în conferința de presă săptămânală.

Până în prezent în România s-au vaccinat peste două milioane de persoane cu ambele doze. La nivel național, rata de vaccinare a ajuns
la 20,33%, a anunțat coordonatorul campaniei de vaccinare din România.

„La nivel național avem în momentul de față un procent de acoperire vaccinală cu cel puțin o doză de 20,33% din populația eligibilă. De asemenea, avem 11,93% persoane care au fost vaccinate cu o singură doză și 8,39% persoane care au fost vaccinate cu schema completă, cu cele două doze”, a declarat Valeriu Gheorghiță.