6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:16
No menu items!

Canotaj: România a cucerit alte două medalii de aur la Mondialele Under-23 din Bulgaria

spot_img

medalii

România a cucerit duminică alte două medalii de aur la Campionatele Mondiale de canotaj Under-23 de la Plovdiv (Bulgaria), în probele de dublu rame masculin și dublu vâsle feminin.

La dublu rame masculin, echipajul format din Vlad Dragoș Aicoboae și Toader Andrei Gontaru a fost cronometrat cu timpul de 6 min 25 sec 55/100, devansând Australia (6:26.79) și Serbia (6:28.39).

Viviana Iuliana Bejinariu și Ioana Vrînceanu s-au impus în finala de dublu vâsle feminin cu timpul de 6 min 57 sec 57/100. Podiumul a fost completat de echipajele din Noua Zeelandă (6:58.77) și Olanda (7:00.17).

Sâmbătă, România a obținut aurul în proba de patru rame fără cârmaci masculin (Dumitru Mariuc, Neculai Aniculesei, Dănuț Viorel Rusu, Alexandru Cosmin Macovei – foto).