1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 15:15
No menu items!

Caniculă prognozată pentru următoarea perioadă. Prefectura Capitalei cere măsuri de urgență de la primării și Apa Nova

spot_img

Prefectul Capitalei, Toni Greblă, preşedinte al Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a cerut, vineri, primarilor şi companiei Apa Nova să ia măsuri pentru diminuarea disconfortului cetăţenilor, în contextul caniculei progonozate în următoarea perioadă.

Prefectul a solicitat să se activeze punctele de prim ajutor, să se asigure funcţionarea sistemelor centralizate de distribuire a apei potabile şi să se ia măsuri de prevenire a producerii incendiilor. De asemenea, el a cerut companiei Apa Nova să asigure alimentarea continuă cu apă potabilă a cişmelelor de pe raza Municipiului Bucureşti şi a marilor consumatori industriali, dar şi supravegherea permanentă a calităţii apei potabile, scrie News.ro.

Având în vedere actualizarea avertizării meteorologice emisă astăzi, 15.07.2022, de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru următoarele zile, când va fi înregistrat disconfort termic ridicat, care poate fi urmat de instabilitate atmosferică temporar accentuată, Prefectul Toni Greblă a solicitat Primăriilor de la nivelul Municipiului Bucureşti şi companiei Apa Nova să ia măsuri pentru diminuarea disconfortului cetăţenilor şi pentru prevenirea apariţiei unor factori de risc ce pot afecta starea de normalitate a vieţii social – economice a Capitalei”, se precizează în comunicatul Prefecturii Capitalei.

Toni Greblă, preşedintele Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, a cerut Primarului General şi Primarilor de Sector să activeze punctele de prim ajutor, semnalizate vizibil, în special în zonele intens circulate, pentru protejarea persoanelor vulnerabile, să asigure funcţionarea sistemelor centralizate de distribuire a apei potabile şi să ia măsuri de prevenire a producerii incendiilor, îndeosebi a celor de vegetaţie, arată comunicatul.

De asemenea, a fost solicitată utilizarea panourilor de afişaj cu recomandări privind măsurile preventive care trebuie luate de populaţie pentru a se proteja pe durata caniculei, dar şi informarea organizatorilor de evenimente sportive, culturale şi comerciale cu privire la durata şi intensitatea perioadei cu temperaturi extreme.

Totodată, Prefectul Capitalei a solicitat companiei Apa Nova să asigure alimentarea continuă cu apă potabilă a cişmelelor de pe raza Municipiului Bucureşti şi a marilor consumatori industriali, dar şi supravegherea permanentă a calităţii apei potabile din surse şi din reţeaua de distribuţie.