2.4 C
București
joi, 5 decembrie 2024 - 3:46
No menu items!

Candidata USR Elena Lasconi, susținută de mediul de afaceri din România

spot_img

Marile organizații de business și federații patronale din România au avut miercuri o întâlnire cu candidatul la alegerile prezidențiale Elena Lasconi și reprezentanții lor au transmis, la finalul discuției, că România este o țară europeană iar înapoi nu trebuie să mai meargă, informează Economedia.ro.

Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, a declarat că el și generația sa și-au trăit copilăria și tinerețea „într-o Românie întunecată, înfrigurată, sub umbrela Rusiei”. „Nu-mi doresc pentru copiii mei și pentru nepoții mei același lucru”, a spus el.

„Trăiesc într-o Românie europeană, suverană, independentă, apărată de cea mai importantă alianță militară a lumii. Nu văd de ce aș schimba lucrul ăsta. Dacă îmi spunea cineva acum 15 ani că, economic, România va zbura peste Ungaria sau peste Grecia, că vom ajunge la 80% din media PIB-ului european per capita, aș fi spus că visează. Dar asta este realitatea. Ca și confederație patronală, avem păreri diferite de politicieni, noi suntem concentrați pe productivitate, randament eficiență, în partea celelaltă se discută despre birocrație. Ne luptăm să putem să facem o echipă, să putem face lucrurile mai bine. Dar una este să fim în dezacord și alta este să ne gândim că mergem înapoi. România este o țară europeană, înapoi nu mai mergem”, a declarat Dan Șucu, președinte al Concordia și fondator al Mobexpert. Confederația Patronală Concordia reunește peste 2.500 de companii active în România cu capital românesc și străin din 17 industrii. Mobexpert este principalul retailer de bricolaj cu capital românesc.

Mihai Marcu, CEO al companiei de servicii medicale Medlife și reprezentant al organizației de business Romanian Business Leaders, a declarat că România are nevoie de drumul spre Vest și de banii europeni.

„Și eu am copilărit în statul totalitar unipartidic și ne uitam la Rusia cu frică. Astăzi vedeți aici un număr de antreprenori români, oameni care plătesc taxe, care creează joburi care vor să investească în continuare în România, care vor să construiască împreună cu partenerii politici – care ar fi ei -, dar să se uite în continuare spre Vest. Acești antreprenori au credite, sunt poate cei mai supuși vântului și mișcărilor pieței. Este foarte important să avem bani  europeni. Astăzi se construiesc zeci și sute de kilometri de autostrăzi cu bani europeni. Am aflat că copiii noștri o să meargă în străinătate fără să stea la vamă, că vom circula fără vize în SUA. Avem nevoie de acest drum spre Vest.În ceea ce privește mersul bun al economiei, sigur că s-au făcut greșeli și avem un deficit important. Dar asta se poate discuta, se poate mitiga și, împreună cu partenerii politici, se poate reduce acest deficit. Este important însă să avem parteneri și să avem un singur drum: cel spre Vest”, a declarat Mihai Marcu.

D.Constantin