-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:15
No menu items!

Când va ordona Lukașenko trupelor sale să se alăture Rusiei în războiul împotriva Ucrainei

spot_img

Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a afirmat, joi, că va ordona trupelor sale să lupte alături de ruşi doar dacă un alt stat lansează un atac împotriva ţării sale.

 „Sunt gata să lupt alături de ruşi de pe teritoriul Belarus într-un singur caz: dacă fie şi un singur soldat vine pe teritoriul Belarusului pentru a-mi ucide poporul”, a declarat Lukaşenko, arată Agerpres.

 „Dacă are loc o agresiune împotriva Belarusului, răspunsul va fi cel mai sever, iar războiul va căpăta un cu totul alt caracter”, a spus acesta, adăugând că „nu este valabil doar pentru Ucraina, ci pentru toţi vecinii”.

Rusia a folosit Belarus ca punct de lansare pentru invazia de anul trecut în Ucraina, declanşând ofensiva eşuată asupra capitalei ucrainene Kiev de pe teritoriul acestei ţări. O serie de activităţi militare şi exerciţii comune ale forţelor aeriene între Rusia şi Belarus, la începutul acestui an, au reaprins preocupările că Minskul s-ar putea pregăti să-şi asume un rol mai activ în conflict.

În octombrie anul trecut, Belarus şi Rusia au anunţat crearea unei forţe militare comune despre care Minskul a afirmat că are o misiune „pur defensivă”.

Lukaşenko a adăugat că intenţionează să se întâlnească vineri cu preşedintele rus Vladimir Putin. Însă a spus că Moscova nu a cerut niciodată ţării sale să participe la războiul din Ucraina.

                                                                                                                 Adina Silav