2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 11:33
No menu items!

Când va doborî România dronele Rusiei. Ședință pentru modificarea legii, în Parlament

spot_img

Comisia de Apărare a Senatului s-a reunit, miercuri, într-o şedinţă cu reprezentanţi ai Ministerului Apărării, pentru discuții privind modificarea legislaţiei privind doborârea dronelor.

Nicoleta Pauliuc, preşedintele comisiei, a declarat că parlamentarii au cerut anumite lămuriri pe partea legislativă, precizând că este nevoie ca aceste legi să îşi înceapă procesul legislativ şi să fie adoptate cât mai repede.

”Am discutat astăzi cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale (MapN) despre completarea legislaţiei privind capacitatea de reacţie la pătrunderea în spaţiul aerian al României a unor drone ostile sau neautorizate. Am căzut de acord ca MApN, prin Guvern, să iniţieze proiectele legislative de care România are nevoie, urmând ca, atunci când proiectele ajung în Parlament, să le dezbatem şi să le aprobăm în cel mai scurt timp”, a spus Nicoleta Pauliuc, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele comisiei de apărare din Senat precizează că ”este util şi firesc ca Ministerul Apărării Naţionale să fie cel care iniţiază proiectele legislative”.

”La nivelul MApN se lucrează de mult timp la aceste proiecte legislative (noi ne-am mai întâlnit pe această temă în urmă cu câteva luni). Legile trebuie să ofere definiţii şi proceduri clare, care să permită o reacţie militară rapidă. Sunt lucruri tehnice care trebuie să fie transpuse în legislaţie de specialiştii militari. Am convingerea că MApN are capacitatea de a se consulta şi coordona partenerii noştri din NATO pe legislaţia privind acest tip de răspuns. Astfel de situaţii au apărut în mai toate ţările care au graniţe cu Ucraina. Pare să fie un modus operandi al ruşilor care să genereze nervozitate în ţările membre NATO din această zonă. De aceea, eu cred că e foarte important dialogul cu partenerii noştri din NATO şi în procesul legislativ pentru ca, mai apoi, în teren, coordonarea operativă să fie funcţională”, a subliniat Pauliuc.

Întrebată despre incidentul recent, în care o dronă a pătruns în spaţiul aerian românesc, Nicoleta Pauliuc a spus: „Din explicaţiile pe care le-am avut, o parte sunt clasificate, nu avem cum să le spunem, dar ne-au dat asigurări că evaluarea dacă o ţintă, o dronă, este ostilă sau nu, să face de un colectiv de specialişti”.

Discuțiile privind modificarea Legii Apărării Naționale vin după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o nouă dronă rusească a intrat în spațiul aerian al României. Două avioane F-16 i-au monitorizat traseul până când a părăsit teritoriul naţional spre Ucraina.

                                                                                                          Adina Bucur