-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 2:11
No menu items!

Cancelarul Olaf Scholz pune condiții SUA pentru a livra tancuri Leopard Ucrainei

spot_img

Cancelarul german Olaf Scholz este dispus să permită ca tancurile de luptă Leopard să fie livrate Ucrainei în anumite condiţii, anume ca şi SUA să livreze principalele lor tancuri de luptă Abrams.

Cancelarul Scholz a pus această condiţie într-o discuţie telefonică cu preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, potrivit unui articol apărut în Suddeutsche Zeitung.

Joe Biden nu a comunicat poziţia sa în această privinţa în timpul conversaţiei de marţi, se arată în articol, scrie Agerpres.

Şi ziarul Bild a informat că Olaf Scholz este dispus să permită livrarea de tancuri germane Leopard, cât şi furnizarea acestor tancuri de către parteneri ai NATO, citând cercuri guvernamentale, dacă SUA furnizează, la rândul lor, tancuri Abrams.

Cancelarul Scholz ar dori ca Europa şi SUA să ofere Ucrainei tancuri de luptă împreună, astfel încât Kremlinul să nu poată diviza NATO, se arată în articol.

Înaltul oficial american, Colin Kahl, care tocmai s-a întors dintr-o vizită la Kiev, a spus că Pentagonul nu este încă pregătit să răspundă cererilor Kievului privind furnizarea de tancuri Abrams.

„Pur şi simplu nu cred că a sosit momentul”, a spuse Kahl.

„Tancul Abrams este un echipament foarte complicat. Este scump. Este greu să te antrenezi. Are un motor de avion cu reacţie”, a spus acesta.

                                                                                                                    Adina Silav