4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 16:01
No menu items!

Cancelarul Austriei, la Congresul PPE de la București. Niciun cuvânt despre aderarea deplină a României la Schengen

spot_img

Negocierile între România și Austria pentru aderarea completă la spațiul Schengen vor continua, aceasta fiind concluzia președintelui Klaus Iohannis, după întâlnirea cu cancelarul Karl Nehammer. Nu a fost dat însă vreun termen privind momentul când ar putea avea loc extinderea zonei de liberă circulație.

Cancelarul federal al Republicii Austria, Karl Nehammer, a ajuns astăzi în România și a mers mai întâi la Cotroceni, unde a avut o discuție de aproximativ o oră cu preşedintele Klaus Iohannis.

„În discuţia mea cu cancelarul Karl Nehammer am convenit să continuăm procesul de aderare deplină a României la Schengen până când vom atinge acest obiectiv final. UE trebuie să fie unită, puternică, prosperă şi acest lucru va consolida şi mai mult securitatea UE pentru beneficiul tuturor cetăţenilor noştri”, a anunțat Klaus Iohannis pe platforma X (fostă Twitter).

În discursul pe care l-a avut apoi la Congresul Partidului Popular European, Nehammer nu a vorbit însă deloc despre Schengen.

Nehammer a spus că UE trebuie să ia în serios graniţele externe şi să ofere asistenţă la graniţă. 

”Vedem că în UE partidele se radicalizează, atât cele de stânga cât şi cele de dreapta. Acesta nu este un lucru bun, pentru UE, este datoria noastră să luăm în serios temerile şi preocupările cetăţenilor noştri. Trebuie să ne întrebăm noi, ca forţă de centru-dreapta, ce putem să le oferim, cum putem să le dăm o lume mai bină, prin politici credibile, arătându-le că noi suntem capabili să continuăm pe această cale, că luăm preocupările oamenilor în serios, de exemplu migraţia, mai ales migraţia ilegală”, a spus cacelarul Austriei.

”Nouă ne trebuie apărare la graniţele externe. Colegul meu finlandez a spus că Finlanda este ameninţată de migraţia ilegală din Federaţia Rusă. Trebuie să luăm aceste preocupări în serios şi trebuie să luăm în serios graniţele externe şi să oferim asistenţă la graniţă. Acele granite au nevoie de finanţare, pentru protecţia lor, avem nevoie de proceduri de azil rapid implementate şi să ne asigurăm că cei care se află illegal pe teritoriul UE sunt repatriaţi”, a adăugat Karl Nehammer. Cancelarul Austriei a mai afirmat că ”războiul nu este doar prezent pe teritoriul European ci şi în Orientul Mijlociu, şi de aceea lupta împotriva terirismului trebuie să fie luată în serios, lupta împotriva crimei organizate şi lupta împotriva teroriştilor, radicalilor”.

”Trebuie să abordăm cu seriozitate aceste teme, avem nevoie de securitate pentru că aceasta este baza libertăţii iar oamenii au temeri în astfel de vremuri, pentru că văd ce se întâmplă. Noi trebuie să ne implicăm în lupta pentru securitate în UE, trebuie să arătăm că democraţia poate fi protejată şi să luptăm cu antisemitismul care este observat prea des pe străzile Europei. Este datoria noastră să arătăm că aici nu avem loc pentru antisemitism”, a mai spus Nehammer. Cancelarul austriac a afirmat că cei de la PPE trebuie să comunice şi să fie credibili atunci când se gândesc la viitorul nostru.

”Cât de mari vrem să mai devenim? Serios, cui îi vom oferi oportunitatea de a împărtăşi valorile noastre ideologice, câtor oameni le-am promis acest lucru? De câte ori nu am spus la pupitru că trebuie să dăm perspective celor din Balcanii de Veste. Haideţi să nu mai vorbim, haideţi să acţionăm. Este important pentru Bosnia şi Herţegovina, nu numai să audă aceste vorba, ci trebuie să le arătăm calea. Nu Turcia, nu China trebuie să îi sprijine, Europa trebuie să îi sprijine. Ei trebuie să aibă calea trasată către UE”, a subliniat Nehammer.

În prima zi a reuniunii, PPE a adoptat, în unanimitate, manifestul care solicită aderarea cât mai curând posibil a României la spaţiul Schengen. În manifestul adoptat de PPE se menţionează că este nevoie „de aderarea deplină la Schengen pentru Bulgaria şi România, prin ridicarea cât mai curând posibil nu doar a controalelor aeriene şi maritime, ci şi a controalelor la frontierele terestre”.

                                                                                                     Adina Bucur Silav