1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:13
No menu items!

Cancelarul austriac Karl Nehammer i-a făcut cadou lui Emmanuel Macron o pereche de mănuşi de box

spot_img

Cancelarul austriac Karl Nehammer, aflat joi în vizită la Paris, i-a oferit preşdintelui Emmanuel Macron o pereche de mănuşi de box, în semn de recunoaştere a meritelor de imagine ale recentelor fotografii cu preşedintele francez în poziţie de luptă, care au devenit virale, relatează AFP.

Luna trecută, preşedintele francez a fost imortalizat de fotograful său oficial, Soazig de la Moissonnière, boxând. De atunci, fotografiile s-au viralizat şi au fost comentate în întreaga lume, inclusiv pe tema faptului că muşchii lui Macron ar fi fost prelucraţi digital.

„După întâlnirea lor, cei doi lideri au vorbit despre box şi despre antrenamentele lor”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Cancelariei de la Viena.

„Se creează legături atunci când împărtăşeşti aceleaşi pasiuni”, a declarat jurnaliştilor cancelarul Karl Nehammer, în vârstă de 51 de ani şi cu o statură impunătoare, lăudând relaţiile „excelente” dintre cele două ţări.

Fotografii cu cei doi lideri îi arată pe aceştia zâmbind, ţinând în mână celebrele mănuşi roşii, iar Emmanuel Macron purtând una dintre ele.

„Schimbul a fost unul cordial, fără niciun schimb de lovituri”, a glumit purtătoarea de cuvânt.

„În timpul întâlnirii noastre, am avut câteva minute pentru a vorbi şi despre hobby-ul nostru comun, antrenamentul de box. Poate că mănuşile de box pe care i le-am adus lui Emmanuel Macron ar putea să-şi găsească o întrebuinţare în următoarea sa şedinţă de antrenament”, a scris Nehammer pe X.

D.Constantin