-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:52
No menu items!

Campaniile virale de la Ministerul de Interne

spot_img

 

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) demonstrează nu doar că polițiștii, jandarmii sau pompierii au simțul umorului. Mai important, știu să facă PR pentru instituție, și nu orice fel de PR, ci unul deștept, care i-ar putea face invidioși chiar și pe angajați plătiți cu mii de euro lunar în agenții de profil.

Deși la vârful acestui minister se află un polițist de carieră – tot militar până în 2002 și, apoi, funcționar public cu statut special (cam același lucru, pentru că regulile stricte și disciplina specifice unui sistem legat până acum, de opinia publică, de opacitate și închistare primează), iată că deschiderea, creativitatea și umorul au căpătat valoare. În sfârșit, MAI se demilitarizează. La 13 ani de la momentul marcat în documentele oficiale.

Nu mai departe, joi seară, MAI a anunțat, pe contul de Facebook, că este alături de ”Smiley şi de toţi cei care şi-au pierdut buletinul”, aluzie la ultima piesă lansată de artist, intitulată „Pierdut buletin” (și semnată Doc, Motzu şi Smiley). Asta, într-o campanie de informare – care, dacă ar fi sunat altfel, ar fi fost pe cât de anostă, pe atât de ignorată – despre documentele necesare pentru obţinerea unei noi cărţi de identitate.

Iată mesajul MAI, însoțit de fotografia vedetei:

#‎MAI‬ alături de Smiley și de toți cei care și-au pierdut buletinul

În luna decembrie, ‪#‎Smiley‬ ne-a anunțat că și-a PIERDUT BULETINUL.
https://www.youtube.com/watch?v=LCCoyWbKMl8
Având în vedere că a trecut o lună și cunoscutul cântăreț nu ne-a anunțat că și-ar fi găsit documentul de identitate, îi informăm, pe această cale, pe toți cei care se află în aceeași situație, că pot găsi lista documentelor necesare obținerii unui nou act de identitate accesând pagina http://depabd.mai.gov.ro/eliberare_CI_pierdere.html,

Așteptăm cu nerăbdare lansarea piesei ”Am din nou buletin”

Piesa „Pierdut buletin” este una dintre cele mai populare în România în acest moment și a strâns peste 8 milioane de vizualizări pe YouTube.

Vineri dimineață, MAI a revenit pe Facebook, cu o serie de mesaje – pe cât de creative, pe atât de inedite pentru instituție – în memoria lui Mihai Eminescu. Primul mesaj conține fotografii ale unor documente din Arhivele Naționale (instituție subordonată MAI), din care aflăm, spre exemplu, că “Luceafărul” pe care l-am studiat cu toții la școală ar fi sunat inițial cu totul altfel.

Cel de-al doilea mesaj – de fapt, o fotografie în care doi pompieri salvează dintr-o casă distrusă la inundații un tablou cu marele poet, însoțită de versuri sugestive ale acestuia – are toate șansele să devină viral. A adus pe contul de Facebook al MAI, în mai puțin de două ore, peste 700 de distribuiri și aproape 1.000 de aprecieri.

ISU_MAI_EminescuRaluca Dan