Ministrul culturii, George Ivașcu, și ministrul de interne, Carmen Dan, au participat, joi, la sediul MAI, la ceremonia de lansare a campaniei „O viață cât un Centenar”, dedicată cetățenilor români care împlinesc în Anul Centenarului Marii Uniri venerabila vârstă de 100 de ani.
Proiectul are ca scop mediatizarea poveștilor de viață ale unor români născuți în anul Marii Uniri. Astfel, în perioada următoare, angajații MAI vor ajunge la cele 250 de persoane care au împlinit sau vor împlini în anul 2018 vârsta de 100 de ani pentru a-i cunoaște, a le asculta poveștile și pentru a învăța din experiența unui centenar trăit în România.
La eveniment au fost invitați cinci români născuți în anul 1918, respectiv Elena Bică, Constanța Petre, Steliana Bardaș, Simion Gîrlea și Vasile Ghiață.
„Dumneavoastră sunteți reprezentanții celor care, în ultimul secol, au trăit, au sperat și au modernizat România. Sunteți ”românii – simbol” care au crezut în destinul acestei țări”, le-a spus ministrul Carmen Dan, subliniind faptul că dincolo de numele personalităților ilustre ale istoriei ”țara noastră este creația oamenilor simpli, a românilor patrioți, a celor care, prin faptele lor, și-au demonstrat atașamentul față de România”.
Cei cinci „centenari” au primit din partea ministrului afacerilor interne simboluri naționale, printre care și un Tricolor, cu invitația de a-l purta aproape de inimă așa cum au purtat și România. „Drapelul este simbolul care i-a însufleţit pe români în momentele grele de luptă, dar şi de bucurie. Eu sunt convinsă că în cei 100 de ani de viață ați trăit și ați depășit asemenea momente, dumneavoastră sau cei dragi. Am convingerea că veți considera acest dar un semn de respect pe care cu toții vi-l purtăm. La rândul meu, vă mulțumesc pentru darurile neprețuite pe care le lăsați în urma dumneavoastră!”, a precizat ministrul Carmen Dan.
Cu acest prilej, ministrul George Ivașcu a susținut următorul discurs:
„Ne aflăm aici pentru a aniversa cinci vieți lungi și pline. Vieți lungi, pentru că fiecare dintre acești cetățeni au vârsta statului unitar al tuturor românilor, vârsta României Mari. Vieți pline, pentru că, asemenea țării noastre, existențele lor nu au fost ferite de răsturnările și vitregiile istoriei.
Însă, dincolo de aceste fapte, ne aflăm aici ca să ne reamintim un lucru pe cât de avident, pe atât de des trecut cu vederea: statul nu e compus doar din legi, însemne și reguli, ci – aș zice în primul rând – este alcătuit din cetățeni.
M-am alăturat cu plăcere inițiativei Doamnei Ministru Carmen Dan de a onora aceste frunți cărunte, deoarece cred că prima noastră îndatorire la ceas aniversar al Marii Uniri este față de înaintași, față de cei care au dus România pe umerii lor până la noi. Acești înaintași nu sunt doar chipuri severe din cărțile de istorie, ci oameni. Milioane de oameni vii, cu visele și durerile lor, cu zâmbete și cu lacrimi. România unită nu este o abstracțiune, ci o mare familie, în care nu suntem doar noi, ci ne regăsim laolaltă cu părinții și bunicii noștri.
Ca români, obișnuim dintotdeauna să ne plângem că statul greșește sau că nu face destul sau nu suficient de repede. Uităm să adăugăm că, dincolo de vorbe meșteșugite, prea rar mai punem și umărul în direcția dorită. Da, România de astăzi are încă multe de făcut pentru a-și atinge adevăratul potențial. Însă avem esențialul: o țară independentă, recunoscută și acceptată în familia europeană și în alianța nord-atlantică. Familia noastră românească este azi înrudită cu marile familii ale lumii democratice. Această democrație, dintotdeauna imperfectă, ne permite un lucru pe care strămoșii doar îl puteau visa: să spunem simplu: <<România sunt eu, ești tu și ceilalți ca tine. Dacă o vrem mai frumoasă, mai dreaptă sau mai puternică, nu trebuie să cerem voie nimănui, ci să contribuim, în fiecare zi, cu fapte modeste, la ridicarea acestui măreț edificiu>>.
Oamenii pe care îi onorăm astăzi nu sunt eroi de poveste, însă poartă la vedere povestea cea mai importantă: firele albe, ridurile și palmele lor muncite mărturisesc o viață lungă și plină de efort. Este firesc, la o vârstă atât de frumoasă. Ar mai fi însă un detaliu, unul esențial: privirea. Veți regăsi în ochii lor, intacți în ciuda timpului, copii poznași, adolescenți visători și tineri energici. Chipurile din fața noastră sunt chipul României, cea de până la noi, dar și cea de mâine. Când îi sărbătorim pe acești oameni, acceptăm tacit și o mare răspundere: aceea de a aduce, asemenea lor, modesta noastră contribuție personală la strălucirea României anului 2118. Și, tot asemenea lor, de a ne mira un pic că autoritățile statului găsesc acest gest demn de o ceremonie oficială.
Vom putea fi mândri de România copiilor noștri doar dacă ea va avea de ce să fie mândră cu noi. România va trăi și va progresa atâta timp cât românii vor trăi – la bine și la greu – nu doar în ea, ci pentru ea.
Vă urez tuturor mulți și rodnici ani de azi înainte!”