-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 8:36
No menu items!

Campania de donare de sânge continuă. Ce condiţii trebuie să respecte donatorii

spot_img

Nu mai puțin de 7.315 donatori s-au prezentat la centrele de transfuzii în doar trei zile

transfuzie-sange

Numărul donatorilor care s-au prezentat la centrele de transfuzii a fost, în doar trei zile, de 7.315, cu 38,73 la sută mai mulţi decât înaintea lansării campaniei, care va continua, a anunţat luni ministrul sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, citat de MEDIAFAX.

Cei care vor să doneze se pot prezenta la sediile centrelor de transfuzii sau la spitalele unde se colectează sânge, cu actul de identitate. Aceştia vor completa un chestionar, vor fi suspuşi unui triaj şi apoi unui examen clinic şi, în funcţie de rezultatul analizelor, li se comunică dacă pot sau nu dona sânge.

Pentru a putea fi donator, trebuie să ai între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 kg, puls regulat, 60 -100 bătăi/minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele şase luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu cel puţin 48 de ore înaintea donării, să nu fi sub tratament pentru diferite afecţiuni (hipertensiune, boli de inima, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine.

Totodată, donatorii nu trebuie să aibă sau să fi avut următoarele boli: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, tuberculoză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (psoriazis,vitiligo).

R.D.