1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 13:41
No menu items!

Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat o rezoluţie de susţinere a poporului ucrainean

spot_img

senatul american

Camera Reprezentanţilor americană a adoptat luni o rezoluţie de susţinere a aspiraţiilor „europene” ale poporului ucrainean, îndemnând la calm toate părţile implicate în conflict, relatează AFP.

Potrivit textului, adoptat aproape în unanimitate, cu 381 de voturi pentru şi două împotrivă, Camera Reprezentanţilor „susţine aspiraţiile democratice şi europene ale poporului ucrainean, precum şi dreptul lui de a-şi alege viitorul în mod liber, fără intimidare sau frică”.

Rezoluţia denunţă în preambul dispersarea violentă a manifestanţilor proeuropeni de la Kiev de către poliţie, precum şi hărţuirea şi violenţele împotriva jurnaliştilor. Textul notează că „refuzul preşedintelui (ucrainean) Viktor Ianukovici de a realiza un dialog consecvent cu liderii opoziţiei a condus la mai multe zile de violenţă şi la moartea mai multor persoane şi rănirea a altor câteva sute”.

Camera Reprezentanţilor „îndeamnă Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) să-i avertizeze pe liderii ucraineni că cei care autorizează sau comit acte violente împotriva manifestanţilor paşnici vor fi personal traşi la răspundere”, insistând ca „toate părţile să se implice într-un dialog constructiv şi durabil”.

„Deşi abrogarea parţială a recentelor măsuri antidemocratice este încurajatoare, continuăm să îndemnăm Guvernul ucrainean să respecte drepturile democratice ale tuturor cetăţenilor ucraineni”, au declarat într-un comunicat preşedintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner, şi alţi lideri ai grupului republican.

În acelaşi comunicat, republicanii protestează faţă de presupusa implicare a Rusiei în interceptarea convorbirilor telefonice ale diplomaţilor americani şi europeni.

 

C.A.