-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:01
No menu items!

Camera Deputaților vrea ca disciplina ”Noţiuni de prim ajutor” să fie introdusă în programa de învățământ

spot_img

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, o modificare la legea educaţiei naţionale prin care se introduce în sistemul preuniversitar şi universitar disciplina ”Noţiuni de prim ajutor”. Camera decizională pentru acest proiect este Senatul.

‘În toate nivelurile sistemului naţional de învăţământ, preuniversitar şi universitar, cu excepţia celui prevăzut la art 23. alin (1), lit. a), se include disciplina «Noţiuni de prim ajutor» ca disciplină obligatorie de studiu”, se arată în proiectul adoptat tacit în Camera Deputaţilor.

Singura categorie exceptată de această prevedere legislativă vizează educaţia timpurie (0—6 ani), formată din nivelul antepreşcolar (0—3 ani).

”Educaţia fizică şi sportul, precum şi orele de Noţiuni de prim ajutor în învăţământul preuniversitar sunt cuprinse în trunchiul comun al planurilor de învăţământ”, se mai arată în iniţiativa legislativă.

În punctul de vedere transmis Parlamentului, Guvernul a anunţat că nu susţine această modificare legislativă. ”Precizăm că, în prezent, există în curricula şcolară, ca disciplină opţională «Disciplina de promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate», care include şi noţiuni de prim ajutor”, arată Executivul.