1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:43
No menu items!

Camera Deputaților își înnoiește parcul auto prin programul „Rabla”

spot_img

duster

Camera Deputaţilor cumpără 50 de autoturisme Dacia Duster noi, care vor fi plătite din bugetul anului 2013, din suma totală scăzându-se 221.000 lei, reprezentând vouchere obţinute în programul „Rabla” pe 34 de maşini vechi duse la REMAT, precizează Direcţia Comunicare a forului legislativ.

„În acest moment, contractul este la semnat la Dacia şi se estimează ca data de finalizare să fie 15 noiembrie”, menţionează Direcţia de Comunicare şi Relaţii publice a Camerei. Potrivit sursei citate, Camera Deputaţilor a dus la REMAT, prin programul Rabla, 34 de maşini vechi, una fabricată în 1994, iar 33 în 2001.

În ceea ce priveşte calcularea preţului maşinilor, Direcţia de Comunicare şi Relaţii publice a Camerei a precizat: „REMAT va da Camerei Deputaţilor 34 de vouchere în valoare de 6.500 lei noi pentru fiecare maşină, la care se adaugă preţul de la fier vechi (această sumă pentru fier vechi se întoarce la bugetul de stat, nu la Cameră). Din valoarea totală a contractului, Camera va achita din buget o sumă mai mică, rezultată în urma scăderii valorii voucherelor (valoare vouchere = 221.000 lei). Plata se va face din bugetul anului 2013”.

Direcția de Comunicare și Relații Publice a Camerei mai arată că, după semnarea contractului şi de către reprezentanţii Camerei Deputaţilor, se va publica în SEAP anunţul de atribuire, moment în care informaţia referitoare la costul total va deveni publică.

Norma de combustibil se stabileşte după ce vin maşinile noi, care vor avea o dotare conform cerinţelor şi sunt numai pe motorină.

În iunie, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, anunţa că la Camera Deputaţilor vor fi achiziţionate 50 de autoturisme pentru a înlocui maşinile uzate care au peste 13 ani vechime şi peste 700.000 de kilometri parcurşi, el argumentând achiziţia prin costurile ridicate de întreţinere, care ar fi mai mari, pe an, față de contravaloarea unui autoturism nou.

R.D.