Companiile din domeniul modei din zona Napoli sunt interesate să intre pe piața din România prin distribuția de produse, deschiderea de magazine proprii sau prin investiții în producție, a declarat, pentru Sursa Zilei, Gennaro Piccolo (foto), reprezentant al Camerei de Comerț din Napoli.
Piccolo a făcut un bilanț al acțiunii ”Napoli Fashion Day”, care s-a desfășurat luna trecută în București și la care au participat mai multe branduri de modă, printre care Bencivenga, Carlo Sorrentino, Isacco Moda, Mara Carol și Moda sopra le righe. Aceste branduri acoperă toate nișele – luxury, premium, casual și mainstream.
Piccolo spune că au fost semnate deja acorduri de distribuție, iar, în lunile următoare, va fi organizată o vizită a operatorilor români la Napoli.
”Obiectivul manifestării a fost atins: căutarea de distribuitori, importatori, retaileri multi-brand și verificarea oportunității de a deschide magazine proprii. Câteva dintre societățile care au și-au prezentat produsele cu această ocazie la București ne-au comunicat că studiază posibilitatea de a investi în producție în România și în delocalizare”, a declarat Piccolo.
Producătorii din sudul Italiei consideră piața modei din România drept atractivă, în contextul în care românii cheltuie anual circa două miliarde de euro pe îmbrăcăminte, iar pentru următorii ani se estimează o creștere constantă. Prognoza pentru 2015 este 2,9 miliarde de euro iar pentru 2020 – 4,2 miliarde de euro.
”În România, sectorul modei a fost afectat de criză, de aceea este important pentru noi să fim prezenți în țara Dvs., chiar și prin investiții sau deschizând noi magazine”, a mai spus Piccolo.
În zona Napoli, există un pol de producție în domeniul fashion, denumit polul din San Giuseppe Vesuviano, precum și un centru de distribuție, denumit CIS Interporto di Napoli.
Sistemul ”Made in Napoli” se caracterizează prin flexibilitate, fiind deschis tuturor modalităților de colaborare cu piețele externe – distribuție, joint-venture, franchising. Punctele forte al acestui sistem sunt apropierea centrelor universitare de design din zona Campagna, informatizarea procesului de producție, numarul mare de IMM-uri specializate și flexibile, capacitatea de inovație și diferentierea.
Vlad Bârleanu