-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:42
No menu items!

Călin Popescu Tăriceanu, refuz dur pentru Iohannis

spot_img

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a transmis, luni, într-o conferință de presă, că va refuza invitația președintelui Klaus Iohannis, atât la parada de 1 Decembrie, cât și la recepția de la Cotroceni. Tăriceanu a explicat extrem de clar și care sunt motivele ce stau la baza refuzului său. „Dacă aş sta lângă domnia sa, aş cauţiona postura în care se află: de patron al statului paralel, pe care se face că nu-l vede şi nu-l cunoaşte”, a argumentat liderul ALDE.

„Nu am primit o invitaţie până la acest moment şi, dacă voi primi, nu-i voi da curs. Şi am să vă explic şi de ce. De 1 Decembrie cred că românii, îşi doresc în primul rând să vadă parada militară. E un lucru frumos, spectaculos şi cred că face să vibreze fibra patriotică şi naţională. Românii nu vin la paradă ca să-l vadă pe preşedinte sau pe preşedinţii camerelor Parlamentului.

Punctul doi: Având în vedere declaraţiile făcute cu obstinaţie de preşedinte, de acel domn care funcţionează la Cotroceni, declaraţii care mă vizează, nu am de ce să merg să stau alături de domnia sa. Din contră, am toate motivele să nu merg. Dacă aş sta lângă domnia sa, aş cauţiona postura în care se află: de patron al statului paralel, pe care se face că nu-l vede şi nu-l cunoaşte.

Sunt două variante: ori nu-şi dă seama, ceea ce este grav, ori nu recunoaşte, ceea ce e şi mai grav, pentru că preşedintele trebuie să vegheze la ordinea constituţională. Ceea ce se întâmplă în România cu statul paralel este exact călcarea în picioare a instituţiilor legitime ale statului, aşa încât nu am, şi din acest motiv, de ce să stau alături de preşedinte la paradă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.